Restricţii de circulaţie în Pasajul Unirii, pe timpul nopţii

Circulaţia în Pasajul Unirii va fi restricţionată în perioada 19-23 octombrie, între orele 23.30 şi 5.00, pentru efectuarea unor teste la instalaţiile de ventilaţie şi reglaje la sistemele de incendiu şi gaze, a anunţat, sâmbătă, Primăria Capitalei.

28 afișări
Imaginea articolului Restricţii de circulaţie în Pasajul Unirii, pe timpul nopţii

Restricţii de circulaţie în Pasajul Unirii, pe timpul nopţii (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Potrivit municipalităţii, traficul rutier în Pasajul Unirii se va desfăşura în condiţii normale în timpul zilei, pe ambele benzi de sens, iar in timpul nopţii va fi restricţionată doar porţiunea de bandă pe care se efectuează testele respective.

Primăria Capitalei precizează că, potrivit contractului, aceste verificari se vor desfăşura pe timpul nopţii, între orele 23.30 şi 5.00, fără blocarea circulaţiei.

Lucrările de reabilitare a Pasajului Unirii au început în 30 iunie şi au fost terminate în 13 septembrie, cu o lună şi jumătate mai devreme faţă de termenul stabilit iniţial pentru finalizarea proiectului. Pe perioada lucrărilor circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens în timpul zilei, iar noaptea traficul a fost închis în pasaj.

Pasajul, lung de câteva sute metri, are, după reabilitare, un sistem de măsurare a noxelor provenite de la autovehicule. Sistemul de ventilaţie - care exista, însă era nefuncţional - a fost înlocuit, iar iluminatul existent a fost reparat şi completat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici