Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale în minivacanţa de Sfânta Maria

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că au fost instituite mai multe restricţii de trafic pe drumurile naţionale pentru vehiculele cu o masă mai mare de 7,5 tone în perioada 14-18 august.

152 afișări
Imaginea articolului Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale în minivacanţa de Sfânta Maria

Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale în minivacanţa de Sfânta Maria

Potrivit Centrului Infotrafic, în perioada 14–18 august 2019, circulaţia vehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate transportului de persoane, este interzisă pe mai multe sectoare de drumuri naţionale şi autostrăzi.

Astfel de restricţii se aplică pe A2, de la intersecţia autostrăzii cu Centura Bucureşti până la Constanţa, la intersecţia cu A4, pe ambele sensuri de mers. Pe A2, restricţiile sunt valabile miercuri, între orele 16.00 şi 22.00, joi şi vineri, de la 6.00 la 22.00, sâmbătă, de la 6.00 la 22.00 pe sensul Bucureşti-Constanţa, iar duminică, tot de la 6.00 la 22.00 pe sensul Constanţa-Bucureşti.

Pe DN7, restricţiile sunt impuse de la Piteşti, de la intersecţia cu DN7C, până la Veştem, la intersecţia cu DN1. Miercuri, restricţiile sunt valabile pe ambele sensuri de mers între orele 16.00 şi 22.00, iar joi şi vineri între orele 6.00 şi 22.00.

Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN39 sunt restricţii de la Agigea, intersecţia cu DN39A, până la intrarea în Mangalia. Acestea sunt valabile miercuri de la ora 16.00 la 22.00, iar joi, vineri, sîmbătă şi duminică între orele 6.00 şi 22.00.

Restricţii vor fi şi pe DN22C, de la Murfatlar, intersecţia cu DN3, până la Cernavodă, intersecţia cu A2, însă doar duminică între orele 6.00 şi 22.00 pe sensul de mers Murfatlar-Cernavodă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici