REZULTATE BACALAUREAT 2014 PRAHOVA: Promovabilitate de 64,78%, cu patru procente mai mare decât în 2013

Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT 2014 vor fi afişate luni dimineaţă la centrele de examinare din judeţul PRAHOVA. Notele vor fi afişate şi pe edu.ro, portalul Ministerului Educaţiei destinat informaţiilor despre examene.

1524 afișări
Imaginea articolului REZULTATE BACALAUREAT 2014 PRAHOVA: Promovabilitate de 64,78%, cu patru procente mai mare decât în 2013

REZULTATE BACALAUREAT 2014 PRAHOVA (Imagine: Ciprian Hord/Mediafax Foto)

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Prahova, anul acesta la examenul de bacalaureat s-au înscris 5.054 de candidaţi, dintre care 4.639 sunt absolvenţi din promoţia curentă.

Procentul de promovabilitate la examen este de 64,78, mai mare decât anul trecut, când 60,56 la sută din candidaţi au luat bacalaureatul.

Patru dintre candidaţi au reuşit să obţină media 10, în timp ce în trei licee niciunul dintre absolvenţi nu a reuşit să promoveze examenul, fiind vorba despre Liceul Tehnologic Filipeştii de Pădure, Liceul Tehnologic Starchiojd şi Liceul Tehnologic Bălţeşti, unităţi de învăţământ unde nici anul trecut niciun candidat nu a promovat.

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2014 vor fi afişate luni, 7 iulie, până la ora 12:00. CONTESTAŢIILE vor putea fi depuse înte orele 12:00-16:00

Mai jos veţi găsi REZULTATE BAC 2014, de îndată ce ele vor fi publicate de EDU.RO.

În perioada 8 -10 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar la data de 11 iulie vor fi afişate REZULTATELE FINALE BAC 2014.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici