Risc de viituri pe râuri din sud-vestul ţării până joi, la ora 12:00

Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor au prelungit şi restrâns codurile hidrologice. Astfel, până joi la prânz este risc de viituri pe râuri din sud-vestul ţării.

81 afișări
Imaginea articolului Risc de viituri pe râuri din sud-vestul ţării până joi, la ora 12:00

Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte şi a precipitaţiilor prognozate, o avertizare Cod Portocaliu va afecta râuri din bazinele hidrografice: Pogăniş – sector aval confluenţă cu râul Tău – amonte Acumularea Cadar Duboz (judeţul Caraş Severin) şi Bârzava – pe sectorul aval staţia hidrometrică Gătaia (sector îndiguit - judeţul Timiş).

Acesta va fi valabil începând de miercuri până joi, la prânz.

În acelaşi interval este în vigoare şi un Cod Galben, instituit pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Pogăniş, Bârzava, Moraviţa (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) şi Jiu (judeţele: Mehedinţi şi Dolj). De asemenea, acesta va viza şi râuri din bazinele hidrografice: Timiş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu şi Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), joi, între orele 6:00 şi 12:00.

În următoarele 24 de ore se pot înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de apărare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici