Risc ridicat de avalanşă în Munţii Făgăraş

Stratul de zăpadă în Munţii Făgăraş a depăşit înălţimea de trei metri, pentru prima dată în acest an, iar riscul de producere a avalanşelor este de gradul al patrulea, pe o scală de la unu la cinci.

19 afișări
Imaginea articolului Risc ridicat de avalanşă în Munţii Făgăraş

Risc ridicat de avalanşă în Munţii Făgăraş (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit meteorologilor sibieni, stratul de zăpadă de la Bâlea Lac măsura, miercuri dimineaţă, 307 centimetri.

Din cauza depunerilor mari de zăpadă şi a vântului, riscul de producere a avalanşelor este de gradul al patrulea în Munţii Făgăraş.

Pentru prevenirea accidentelor montane, Serviciul Public Salvamont Sibiu le solicită turiştilor să nu urce pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a Munţilor Făgăraş şi, de asemenea, să evite practicarea sporturilor de iarnă în această zonă.

În zona turistică Bâlea Lac, accesul la cabane se poate face doar cu telecabina de la Bâlea Cascadă.

"În căldarea Bâlea deplasările trebuie făcute respectând toate condiţiile impuse de perioada în care riscul de avalanşă rămâne ridicat. Turiştii care doresc să practice sporturi de iarnă sunt rugaţi să solicite informaţii şi să respecte recomandările patrulei Salvamont aflate în zonă. De asemenea, recomandăm turiştilor care se deplasează în zona montană să fie echipaţi specific perioadei de iarnă", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, directorul Salvamont Sibiu, Adrian David.

Potrivit meteorologilor sibieni, vremea va rămâne închisă şi umedă, favorizând depunerea unor noi cantităţi de zăpadă. În aceste condiţii, în special în zona înaltă, riscul declanşării avalanşelor se va menţine ridicat şi în următoarele zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici