Romalimenta: Preţurile alimentelor vor creşte

Preţurile alimentelor vor creşte, după majorarea tarifelor la energia electrică şi gaze naturale, la 1 iulie, potrivit preşedintelui Romalimenta, Sorin Minea.

15 afișări
Imaginea articolului Romalimenta: Preţurile alimentelor vor creşte

Romalimenta: Preţurile alimentelor vor creşte (Imagine: Mediafax Foto)

"Sigur că efecte (ale majorării preţului la utilităţi, n.r.) există, iar costul energiei se resimte de la cultura cerealelor până la vânzarea în magazine. La consumator se adună impactul de pe tot lanţul", a afirmat Minea.

El a arătat că în general preţurile produselor nu cresc cu acelaşi procent cu care au crescut utilităţile, "ci undeva la jumătate".

Preţurile gazelor naturale vor creşte, la 1 iulie, în medie cu 12,5%, iar cel al energiei electrice se va majora, la aceeaşi dată, în medie cu 5,3%.

Firmele din domeniul morărit-panificaţie nu vor avea motive să majoreze preţurile până în toamna aceastui an, întrucât procesatorii vor începe să lucreze cu grâu din noua recoltă, care în mod normal va avea un preţ mai scăzut, a spus Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan.

"Până în toamnă, în morărit şi panificaţie n-ar trebui să avem scumpiri, pentru că intrăm cât de curând pe grâul din noua recoltă, care are în mod normal un preţ mai scăzut, având doar cheltuielile de cultură. Până începem să cumpărăm grâu de la depozitari nu ar trebui să fie majorări. În general, din octombrie nu mai cumpărăm direct de la producători", a afirmat Popescu.

El a arătat că, de preţul grâului din noua recoltă nu este deocamdată cunoscut, acesta ar trebui să fie, în mod normal, cu 20-25% mai redus faţă de cel valabil în luna iunie.

"La recoltare va fi mai mic şi va absorbi din creşterea preţurilor la utlităţi (...) Dacă preţul grâului din noua recoltă nu scade în ritmul în care cresc celelalte, fiecare agent economic îşi va face calculele pentru a recupera costurile în plus", a mai spus Popescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici