Video România rămâne în bătaia vântului, cu fum radioactiv de la Cernobîl. Ce spun experţii despre efectele pe care le-am putea resimţi

  • Zece zile au ars pădurile din regiunea Cernobîl. Focul a fost stins abia azi de ploaie
  • Greenpeace: Focul a ajuns până la 1,5 km distanţă de sarcofagul fostului reactor nuclear
  • Fumul radioactiv generat de incendii putea ajunge şi de această dată în România
7047 afișări

Zece zile au ars pădurile contaminate radioactiv din Cernobîl. Focul a cuprins o suprafaţă de peste 100 de kilometri pătraţi, chiar în apropierea sarcofagului care acoperă acum reactorul nuclear. La explozia din 1986, vântul a purtat norul radioactiv până în România. Iar acum, temerea a reapărut, chiar dacă suntem la 800 de kilometri distanţă. Costel Alexe dă însă asigurări că nu avem de ce să ne facem griji.

„Direcţia vântului, sub o formă sau alta, este şi spre ţara noastră, spre continentul european. Astăzi nu este motiv de îngrijorare pentru cetăţenii României că ar putea să fie afectaţi de incendiul de acolo”, spune Costel Alexe, ministrul Mediului.

Experţii spun că, din fericire, praful radioactiv nu mai are un nivel de radiaţie atât de înalt ca acum 30 de ani.

Prof. dr. Mircea Duţu, expert climatolog: Având în vedere distanţa în timp, distanţa în spaţiu şi fenomenele naturale de dispersie, este puţin probabil ca efectele asupra teritoriilor mai îndepărtate, inclusiv cel al României, să fie consistente şi să contribuie la ridicarea nivelului de radiaţii.”

Totuşi, Greenpeace spune că incendiile de pădure care au loc în ultima perioadă în zona Cernobîlului sunt foarte periculoase. Focul determină eliberarea particulelor radioactive din sol.

Pompierii ucraineni au reuşit să localizeze incendiul din zona Cernobîl abia marţi. Însă, ploaia a fost factorul care a reuşit să oprească definitiv răspândirea flăcărilor. Incendiile de pădure de la Cernobîl se repetă o dată la câţiva ani.

COMUNICAT MINISTERUL MEDIULUI: Fără depăşiri ale radioactivităţii

RNSRM a efectuat în regim de urgenţă analize gama spectrometrice asupra probelor de aerosoli atmosferici. (...) Rezultatele obţinute nu au pus în evidenţă prezenţa de radionuclizi artificiali în mediu, valorile înregistrate situându-se în domeniul de variaţie al fondului natural.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici