Românii pot călători, temporar, fără viză în Japonia

Cetăţenii români vor putea călători fără viză în Japonia, începând de la 1 septembrie, dar vor fi nevoiţi să prezinte un paşaport valabil, iar perioada de şedere pe teritoriul nipon să nu depăşească 90 de zile, informează ambasada Japoniei la Bucureşti.

119 afișări
Imaginea articolului Românii pot călători, temporar, fără viză în Japonia

Românii pot călători, temporar, fără viză în Japonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sursei citate, măsura eliminării vizelor pentru cetăţenii români, care se va aplica de la 1 septembrie, are caracter temporar, respectiv de doi ani, urmând să capete caracter definitiv în cazul în care nu se vor înregistra incidente până la finalul acestei perioade.

Astfel, ambasada Japoniei a transmis că, începând de la 1 septembrie, "cetăţenii români, posesori ai unui paşaport românesc valid, care doresc să intre pe teritoriul Japoniei cu intenţia de a rămâne pentru o perioadă care să nu depăşească 90 de zile consecutive, pot face acest lucru fără a mai obţine viză".

Măsura nu se va aplica însă românilor care doresc să meargă în Japonia în căutarea unui loc de muncă sau pentru a exercita o profesie, inclusiv în domeniul artistic sau sportiv, în scopul obţinerii unei remuneraţii.

De asemenea, comunicatul atrage atenţia că toi cetăţenii români care intră pe teritoriul Japoniei sunt obligaţi să respecte legislaţia niponă. Totodată, Guvernul nipon îşi rezervă dreptul de a suspenda temporar aplicarea acestor măsuri "din motive ce ţin de politicile publice, inclusiv cele privind siguranţa, liniştea şi sănătatea publică".

De asemenea, potrivit sursei citate, Guvernul Japoniei îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul nipon acelor cetăţeni români pe care îi consideră indezirabili.

Comunicatul subliniază că măsura este adusă la cunoştinţă cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a reluării relaţiilor diplomatice româno-nipone.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici