Rute ocolitoare pentru conducătorii auto, după carantinarea oraşului Ovidiu

1554 afișări
Imaginea articolului Rute ocolitoare pentru conducătorii auto, după carantinarea oraşului Ovidiu

Rute ocolitoare pentru conducătorii auto, după carantinarea oraşului Ovidiu

Traficul va fi deviat, după cum urmează: 

 

  •  dinspre Constanţa către Ovidiu, pe DN 2A, la sensul giratoriu de la intrarea în oraşul Ovidiu, zona Cartier Sud;
  • dinspre Constanţa către oraşul Ovidiu, pe DN 3C (varianta Ovidiu), în zona Academiei Hagi;
  • dinspre localitatea Mihail Kogălniceanu către oraşul Ovidiu, pe DN 2A, la sensul giratoriu de la intersecţie cu Autostrada A4;
  • dinspre localitatea Nazarcea către oraşul Ovidiu, pe DJ 228A, la sensul giratoriu de la intrarea din oraşul Ovidiu;
  •  dinspre localitatea Poiana, se va permite tranzitul, cu interzicerea opririi, pe DN 3C, către Constanţa şi pe DN 3C, către localitatea Lumina, prin sensul giratoriu cu Autostrada A4.

Aceste rute vor fi valabile după ordinul emis de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, privind carantinarea localităţii Ovidiu, precizează instituţia.

CJSU Constanţa a adoptat vineri o decizie prin care propune instituirea carantinei în oraşul Ovidiu, unde rata de incidenţă a cazurilor de Covid a ajuns la 6,28 la mia de locuitori. Rata de incidenţă a cazurilor de Covid a ajuns în oraş la 6,28/1.000 locuitori. Mai precis, din populaţia totală de 16.237 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 102 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Instituirea carantinei se face prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în baza hotărârii CJSU.

Tot în ultima şedinţă a CJSU Constanţa, s-a constatat creşterea incidenţei cumulate în ultimele 14 zile, peste pragul de 3/1.000 locuitori, în localităţile Agigea şi Valu lui Traian. Autorităţile au impus restricţii în aceste localităţi, printre care obligativitatea purtării măştii în toate spaţiile publice şi suspendarea cursurilor şcolare faţă în faţă.

Măsurile au intrat vineri în vigoare şi sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând a fi reevaluate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici