Primarul comunei Păuleşti, Stelian Zenoviu Bontea, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că a demarat procedura de recuperare a prejudiciului de la fosta secretară, dar şi alte sume de la fosta conducere a localităţii.
”Eu sunt primar din iunie 2016. A venit Camera de Conturi Satu Mare şi a făcut verificări din 2014 până în prezent, un control privind cheltuirea banului public. S-au descoperit anomaliile legate de salarizarea fostei secretare, Eva Sava, care la sfârşitul anului trecut s-a mutat în altă localitate, a fiului contabilei, care era poliţist local, a fostului primar şi a fostului viceprimar, cei care au fost înaintea mea. De exemplu, în octombrie 2015, în lunile ianuarie şi februarie 2016, fosta secretară a încasat un salariu net de peste 29.000 de lei. Lua sporadic astfel de salarii. Am cerut statele de plată şi am constatat că avea un salariu de 6.000 de lei şi 23.000 de lei din diverse sporuri”, a spus Bontea.
Primarul a mai spus că după evaluarea prejudiciului, acesta ar fi de peste 230.000 de lei.
„S-a făcut evaluarea prejudiciului în cazul Evei Sava, suma fiind de 233.000 de lei, salarii nejustificate, şi încercăm să recuperăm prejudiciul creat, conform procedurilor legale. Putem ajunge până la recuperarea sumelor prin poprire pe salariu, sunt bani publici, avem ce face cu ei pentru comună”, a mai spus edilul.
Potrivit lui Stelian Zenoviu Bontea, fosta secretară a susţinut că banii încasaţi proveneau din sporuri privind fondurile europene derulate de comună, ceea ce nu se justifică în condiţiile în care nu au fost prezentate şi pontajele aferente.
„Am rămas extrem de surprins când am văzut aceste salarii. Eu, când am preluat mandatul nu am avut timp să verific ce au făcut cei dinaintea mea”, a mai spus Stelian Zenoviu Bontea.
Primăria Păuleşti mai are de recuperat 73.000 de lei de la poliţistul local, şi alte sume de la fostul primar şi de la fostul viceprimar, care sunt în curs de stabilire.
Eva Sava lucrează, în prezent, ca secretar al comunei Viile din judeţul Satu Mare, iar declaraţia de avere a acesteia nu figurează pe site-ul primăriei.
Citeşte şi: Pescariu, suspect într-un nou dosar: Baza Cutezătorii nu a fost niciodată pentru elevi. A fost pentru nişte şmecheri din Ministerul Educaţiei
Citeşte şi: Dinu Pescariu, fost jucător de tenis, audiat la DNA într-un dosar referitor la baza sportivă „Cutezătorii”/ UPDATE: Şi fostul ministru Mihnea Costoiu, interogat
Citeşte şi: ”Veriga” lipsă. Primarul din Sîngeorz-Băi a tăiat o sculptură a artistul Maxim Dumitraş şi a dus-o la fier vechi | FOTO
Citeşte şi: Percheziţii în patru judeţe, la suspecţi de braconaj arheologic. Săpături neautorizate în situri, de unde ar fi prelevat bunuri culturale
Citeşte şi: Sfânta Parascheva | Cel mai mare pelerinaj ortodox din România a început la Iaşi: 6.000 de persoane aşteaptă să ajungă la racla cu moaştele sfintei
Citeşte şi: Mama românului rănit în atacul din Las Vegas a anunţat că acesta a ieşit de la Terapie Intensivă. Mesajul emoţionant postat pe Facebook