Salariul Patriarhului Daniel va fi de aproape 8.000 de lei

Senatul a aprobat, miercuri, un proiect legislativ iniţiat de Guvern, pentru modificarea şi completarea Legii nr.142/ 1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, conform căruia salariul Patriarhului BOR va fi de aproape 8.000 de lei.

10 afișări
Imaginea articolului Salariul Patriarhului Daniel va fi de aproape 8.000 de lei

Salariul Patriarhului Daniel va fi de aproape 8.000 de lei

Legea a fost adoptată cu 61 de voturi "pentru" şi 3 abţineri. Proiectul se află între priorităţile legislative ale Guvernului. Comisia de muncă, familie şi protecţie socială şi Comisia de buget-finanţe au acordat un raport de admitere, fără amendamente.

Conform anexei la proiectul de lege al Executivului, indemnizaţia lunară a Patriarhului se ridică la suma de 7.997 de lei, în timp ce arhiepiscopul-major şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Catolice câştigă, lunar, 7.366 de lei.

Pentru posturile de arhiepiscop, şef de cult (Mitropolit, Episcop, Muftiu, Şef rabin, preşedinte uniune, preşedinte), indemnizaţia lunară este stabilită la 6.932 lei, pentru episcop şi episcop vicar, la 6.343 lei, iar pentru episcop coajutor, auxiliar şi arhiereu vicar, la suma de 6.068 lei.

Preoţii, diaconii, pastorii, imanii, vestitorii cu studii superioare, de grad I, au o indemnizaţie lunară de 733 lei, iar cei de grad II, 617 lei, debutanţii având 551 lei.

Preoţii cu studii medii, de grad I, câştigă 537 lei, iar cei debutanţi, 510 lei.

Iniţiativa Guvernului cuprinde şi un sprijin pentru aşezămintele religioase româneşti din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din aceste zone.

Astfel, prin unităţile centrale de cult, se acordă de la bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul în lei a 80.000 de euro, lunar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici