Salman Rushdie spune că scrie o carte despre atacul în urma căruia şi-a pierdut vederea la un ochi

Salman Rushdie lucrează la o carte despre atacul care a dus la pierderea ochiului drept, a declarat acesta într-una dintre primele sale apariţii publice de când a fost înjunghiat pe scenă la un festival literar din nordul statului New York, anul trecut.

479 afișări
Imaginea articolului Salman Rushdie spune că scrie o carte despre atacul în urma căruia şi-a pierdut vederea la un ochi

Luând cuvântul la Festivalul FT Weekend din Washington, sâmbătă, romancierul, în vârstă de 75 de ani, a declarat că este încă "un pic bătut", dar "în principiu bine", la aproape un an de la atentatul la viaţa sa.

Purtând ochelari cu lentila dreaptă întunecată, Rushdie a apărut la eveniment prin intermediul unei legături video.

"Nu mai citesc la fel de repede ca înainte, dar ... . scriu ceea ce cred că va fi o carte destul de scurtă despre ceea ce s-a întâmplat", a declarat Rushdie în cadrul unei conversaţii mai ample despre lucrările sale.

Rushdie se confruntă de câteva decenii cu persecuţii pentru opera sa şi a trăit sub ameninţarea morţii. Versetele satanice, publicat pentru prima dată în 1988, a generat controverse pentru modul în care îl descria pe profetul islamic Mahomed. Cartea a fost interzisă în Iran, iar liderul suprem al ţării, Ayatollahul Ruhollah Khomeini, a emis o fatwa prin care le ordona musulmanilor să-l ucidă pe Rushdie.

În urma ameninţării cu moartea, Rushdie s-a ascuns şi a trăit sub pază armată.

După atacul de anul trecut, secretarul de stat american Antony Blinken a acuzat guvernul iranian de incitare la violenţă împotriva lui Rushdie şi a criticat Teheranul pentru că a "jubilat" în legătură cu atentatul împotriva sa.

Sâmbătă, Rushdie şi-a ironizat criticii, spunând: "Dacă opera mea are duşmani, probabil că sunt duşmanii pe care trebuie să-i am".

Întrebat care ar fi sfatul său pentru tinerii scriitori aspiranţi, Rushdie a răspuns: "Le-aş spune să facă ceea ce trebuie să facă şi să nu se teamă."

"Există o mulţime de oameni care, în multe feluri, încearcă în acest moment să pună garduri în jurul a ceea ce este OK să faci şi ceea ce nu este OK să faci ... dacă ceva va duce la moartea romanului, asta va fi", a avertizat Rushdie la Festivalul FT de sâmbătă.

"Trebuie să ne spunem adevărul în felul nostru şi să îl oferim lumii", a adăugat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici