Potrivit IPJ Cluj, polițiștii au identificat șapte persoane implicate în atacul asupra echipajului de ambulanță, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, toate din comuna Recea-Cristur.
Polițiștii anunțaseră încă de duminică reținerea a trei tineri cu vârste între 18 și 24 de ani și precizau că ancheta vizează mai multe persoane.
Duminică, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a celor șapte persoane pentru 30 de zile.
Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Incidentul a avut loc după ce un echipaj de ambulanță a fost atacat în județul Cluj, pe fondul unor informații false distribuite pe TikTok, potrivit cărora o ambulanță ar fi fost implicată în răpirea unor copii.
Incidentul a provocat reacții din partea mai multor autorități.
Alexandru Rogobete a condamnat atacul și a transmis că „ambulanța nu vine să vă fure copiii”, avertizând că dezinformarea din mediul online poate avea consecințe grave în lumea reală.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că „internetul e plin de minciuni” și a atras atenția asupra responsabilității platformelor de socializare, care permit ca astfel de informații false să devină virale.
La rândul său, primarul Clujului, Emil Boc, a condamnat atacul și a cerut măsuri împotriva dezinformării răspândite pe rețelele sociale.