Şcoli închise din cauza frigului: Opt unităţi de învăţământ din Galaţi au cursurile suspendate. În alte trei cazuri, programul afectat

Opt unităţi de învăţământ din oraşul Galaţi au cursurile suspendate din cauza frigului, în condiţiile în care unităţile nu au încălzire. În alte trei instituţii şcolare elevii şi profesorii tremură de frig, orele de curs fiind scurtate.

643 afișări
Imaginea articolului Şcoli închise din cauza frigului: Opt unităţi de învăţământ din Galaţi au cursurile suspendate. În alte trei cazuri, programul afectat

Numărul şcolilor din oraşul Galaţi închise din cauza frigului a ajuns la opt

Numărul şcolilor cu cursuri suspendate a crescut în ultimele 24 de ore, în prima zi a săptămânii fiind doar cinci unităţi cu probleme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şcolile din Galaţi care au fost închise temporar au centrale termice, dar acestea nu pot fi folosite deoarece lucrările comandate de Primărie privind instalarea de surse de încălzire au început târziu, iar unităţile de învăţământ aşteaptă autorizaţiile pentru racordarea la reţeaua de gaze. Cursurile sunt suspendate o zi sau chiar o săptămână, aşa cum se întâmplă la un colegiu din Galaţi.

„Cursurile sunt suspendate în opt unităţi de învăţământ, din cauza frigului, centralele nu au putut fi pornite. Este vorba despre şcolile nr. 17, 18, 33 şi Iulia Haşdeu şi despre liceele Aurel Vlaicu, CFR, Traian Vuia şi Sf.Maria. Nu se ştie încă dacă mâine vor fi cursuri, se va lua o decizie pe parcursul zilei. Cert este că la Sf.Maria nu se învaţă toată săptămâna, acolo este o problemă mai complicată şi conducerea a decis să suspende cursurile până luni. Mai sunt şi trei şcoli în care se învaţă, dar cu program scurt”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IŞJ Galaţi, Oana Enache.

Autorităţile locale spun că problema alimentării cu gaz va fi rezolvată în curând.

„Pe listă mai sunt doar 11 şcoli. Acolo sunt cursuri suspendate sau a fost impus program special. Ni s-a spus că pe parcursul zilei ar putea fi pornite încă şase centrale termice. Dacă vor fi pornite, cursurile vor fi reluate”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean.

Unităţile şcolare aflate în această situaţie au fost debranşate de la reţeaua urbană de termoficare după ce Primăria a anunţat închiderea sistemului centralizat din cauza pierderilor şi a cheltuielilor de întreţinere uriaşe. Deoarece municipalitate a alocat cu întârziere fonduri pentru achiziţionarea şi montarea de centrale termice, numeroase şcoli din Galaţi nu au obţinut avizele pentru conectarea la reţeaua de gaze.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici