Sebastian Ghiţă a transmis Secţiei de anchetă a magistraţilor poza cu Kovesi la el acasă: Confirm audierea. Am spus tot ce ştiam

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a transmis Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie fotografia pe care spunea că o are cu fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi acasă la el, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

15005 afișări
Imaginea articolului Sebastian Ghiţă a transmis Secţiei de anchetă a magistraţilor poza cu Kovesi la el acasă: Confirm audierea. Am spus tot ce ştiam

Sebastian Ghiţă a transmis Secţiei de anchetă a magistraţilor poza cu Kovesi la el acasă -surse

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că omul de afaceri Sebastian Ghiţă a remis Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie fotografia pe care spunea că o are cu fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit sursei citate, infracţiunea de mărturie mincinoasă de care este acuzat fostul procuror-şef DNA se referă la declaraţiile Laurei Codruţa Kovesi potrivit cărora nu ar fi avut decât relaţii instituţionale cu afaceristul Sebastian Ghiţă.

Fostul parlamentar a fost audiat prin videoconferinţă în dosarul deschis ca urmare a plângerii pe care acesta i-a făcut-o Laurei Codruţa Kovesi. Sebastian Ghiţă o acuză pe fosta şefă DNA că i-ar fi cerut bani pentru a-l aduce în ţară, din Indonezia, pe Nicolae Popa.

Laura Codruţa Kovesi a anunţat miercuri seară că a fost citată vineri la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, susţinând că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Sebastian Ghiţă, denunţător în dosarul în care e vizată Laura Codruţa Kovesi, a confirmat joi seară audierea sa de procurorii de la Secţia pentru anchetarea magistraţilor prin videoconferinţă, subliniind că a transmis procurorilor şi fotografia cu fosta şefă a DNA, la el acasă.

„Confirm audierea. Este foarte important să nu facem ca dânsa şi ca domnul Negulescu. (...) Confirm audierea, dar fac tot efortul să nu interferez în ancheta doamnei procuror. (...) Am spus tot ce ştiam de Laura Codruţa Kovesi şi tot ce m-a întrebat doamna procuror”, a declarat Sebastian Ghiţă, la RomâniaTv.

Fostul deputat a subliniat că a transmis procurorilor şi fotografia cu fosta şefă a DNA la el acasă, alături de alte probe „grave”.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că omul de afaceri Sebastian Ghiţă a remis Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie fotografia pe care spunea că o are cu fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi. Potrivit sursei citate, infracţiunea de mărturie mincinoasă de care este acuzat fostul procuror-şef DNA se referă la declaraţiile Laurei Codruţa Kovesi potrivit cărora nu ar fi avut decât relaţii instituţionale cu afaceristul Sebastian Ghiţă.

Fostul parlamentar a fost audiat prin videoconferinţă în dosarul deschis ca urmare a plângerii pe care acesta i-a făcut-o Laurei Codruţa Kovesi. Sebastian Ghiţă o acuză pe fosta şefă DNA că i-ar fi cerut bani pentru a-l aduce în ţară, din Indonezia, pe Nicolae Popa.

Laura Codruţa Kovesi a anunţat miercuri seară că a fost citată vineri la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, susţinând că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici