Secretar de stat: Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, solicitările medicilor de familie au fost rezolvate

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Irimie a declarat duminică într-o conferinţă de presă la Suceava, că MS a rezolvat solicitările medicilor de familie şi şi-a exprimat încrederea că aceştia vor semna contratele-cadru pentru anul 2011 astfel încât pacienţii să nu fie afectaţi.

675 afișări
Imaginea articolului Secretar de stat: Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, solicitările medicilor de familie au fost rezolvate

Secretar de stat: Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, solicitările medicilor de familie au fost rezolvate (Imagine: Mediafax Foto)

"Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, solicitările medicilor de familie au fost rezolvate", a spus Irimie.

El a spus că a fost abrogat articolul 144 care prevedea înlocuirea acestora cu medici de specialitate dacă nu vor semna contractul-cadru, eliminarea bugetelor orientative şi reducerea numărului şi tipurilor de sancţiuni la care erau expuşi medicii de familie.

Irimie a mai spus că Ministerul Sănătăţii a făcut demersuri şi s-a inclus în contractul-cadru un spor de sută la sută pentru medicii de familie din Delta Dunării.

"În plus, valoarea punctului a crescut la trei lei pe pacient la serviciu per capita de la la 2,1 lei, cât era prevăzut, iar la plata pe serviciu a crescut de la 0,9 la 1,80. De asemenea, pe lista de servicii au fost trecute servicii noi care până în 2011 erau trecute la plata per capita", a adăugat Cristian Irimie.

Secretarul de stat a explicat că bugetul unui cabinet de medic de familie se constituie din 50 la sută plata pacienţilor asiguraţi înscrişi pe lista medicului de familie şi 50 la sută din plata serviciilor, iar în contextul în care în timpul a cinci ore de program un medic poate realiza 20 de consultaţii, la un număr maxim de consultaţii, într-o lună, poate câştiga brut, numai din plata pe servicii, 4.950 de lei.

"Noi am decis introducerea acestui contract-cadru pe doi ani pentru că am considerat că este nevoie de predictibilitate în sistem. Normele de aplicare ale acestui contract cadru se fac anual tocmai pentru că bugetul alocat este anual şi pot apărea diferenţe de la un an la altul, diferenţe care, noi suntem convinşi că în sistemul de sănătate vor fi în plus şi nu în minus", a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Irimie a mai declarat că discuţii cu reprezentanţii medicilor de familie vor mai avea loc la Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi că se aşteaptă decizia acestora.

"Ar fi benefic pentru sistem ca acest contract să fie semnat cât mai repede pentru ca să nu sufere pacienţii", a spus Irimie.

El a subliniat că un alt aspect în cadrul medicinii primare este organizarea centrelor de permanenţă unde medicii de familie pot să-şi rotunjească veniturile, menţionând că alocarea bugetară a fost crescută şi la plata pe ora de gardă la centrele de permanenţă.

Irimie a mai spus că va avea o discuţie "neprietenoasă" cu conducerea DSP Suceava în condiţiile în care are informaţii că pe raza judeţului au fost înfiinţate doar două centre de permanenţă în condiţiile în care judeţul se întinde pe o suprafaţă mare şi că primari din localităţi mari din judeţ şi-au exprimat disponibilitatea şi sprijinul pentru deschiderea de centre de permanenţă.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a anunţat, joi, că medicii pot veni să semneze noile contracte de servicii şi le-a recomandat doctorilor de familie să-şi calculeze veniturile după noile norme pentru a vedea că mulţi au venituri mai mari.

În replică, reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) şi ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNMPF) au criticat afirmaţiile lui Lucian Duţă privind creşterea finarii pentru medicii de familie.

De altfel, SNMF şi FNPMF au transmis că afirmaţiile preşedintelui CNAS, Lucian Duţă, cu privire la medicii de familie, sunt răuvoitoare şi calomnioase.

Medicii din Bucureşti s-au reunit, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde au decis în unanimitate să se alieze colegilor din ţară şi să nu semneze contractul cadru pe 2011 - 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici