Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciului Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând de marţi, faţă de Hodişan Nicolae Florian, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Bihor, pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată. De asemenea, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata Barău Angela Mirela, consilier superior în cadrul Direcţiei, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată.
Conform procurorilor, în perioada 2023-2024 inculpatul Hodişan Nicolae Florian, cu ajutorul inculpatei Barău Angela Mirela, ar fi încheiat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, trei contracte de asistenţă juridică cu trei cabinete de avocatură, fără a exista avizul prealabil al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în condiţiile în care Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Bihor avea în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică. El ar fi produs astfel instituţiei publice un prejudiciu total de 34.655 de lei, precum şi un folos necuvenit în acelaşi cuantum celor trei cabinete de avocatură.
„În perioada respectivă, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Bihor avea în structura organizatorică trei consilieri juridici care ar fi putut asigura serviciile de asistenţă juridică menţionate anterior şi ar fi putut reprezenta instituţia publică în faţa instanţelor de judecată”, arată DNA.
Celor doi inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale.