Video Şefa curţii supreme, întâlnire secretă cu preşedintele CCR: Telefonul era în anticameră, iar discuţia s-a purtat pe întuneric/ „Era atât de întuneric, încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”

Preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, a declarat la ieşirea din sediul CSM, că a discutat cu preşedintele CCR Valer Dorneanu despre completurile de 5 judecători, subliniind că întâlnirea a avut loc într-o cameră atât de întunecată, încât la final a greşit şi a plecat cu haina lui.

8042 afișări

„Cu domnul Valer Dorneanu am discutat despre completurile de 5 judecători, la foarte scurt timp după ce s-a pronunţat decizia prin care s-a constat conflictul juridic de constituţionalitate, singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuţie în care am fost pusă să-mi ţin telefonul în anticamera, iar discuţia s-a purtat pe întuneric, atât de întuneric încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”, a declarat Cristina Tarcea.

Magistratul a mai subliniat că nu a înţeles de ce discuţia s-a derulat în aceste condiţii.

Întrebată de voia preşedintele CCR, Cristina Tarcea a spus: ”O justificare a deciziei CCR pronunţată pe completurile de 5 judecători”.

Secţia pentru judecători a CSM a discutat, miercuri, acţiunea disciplinară exercitată în decembrie 2018 de Inspecţia Judiciară pe numele Cristinei Tarcea.

Acţiunea a fost exercitată deoarece preşedintele instanţei supreme a refuzat nejustificat îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.

„În privinţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) şi art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018. Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o), s-a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispoziţiile de imediată aplicare ale Legii nr.207/2018 anterior menţionate, 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor”, informează Inspecţia Judiciară, printr-un comunicat de presă.

Potrivit Inspecţiei, acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea Cristinei Tarcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici