Şefii aeroportului Timişoara, criticaţi pentru că s-au grăbit să anunţe presa

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Anton Marin s-a declarat nemulţumit de cum a acţionat conducerea aeroportului Timişoara în cazul alertei cu bombă, care s-a grăbit să ia legătura cu presa pentru a furniza informaţii preliminare, Anton precizând că l-a informat pe premierul Emil Boc.

30 afișări
Imaginea articolului Şefii aeroportului Timişoara, criticaţi pentru că s-au grăbit să anunţe presa

Şefii aeroportului Timişoara, criticaţi pentru că s-au grăbit să anunţe presa (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

"Sunt oarecum nemulţumit de graba lor în a intra în legătură cu presa şi de a le spune anumite informaţii care erau în primă fază. Nu sunt tocmai plăcute momentele acestea, să te anunţe cineva că ai o bombă la bordul unei aeronave", a spus secretarul de stat.

El a arătat că indiciile relevă că apelul telefonic prin care a fost anunţată bomba a fost efectuat de pe o cartelă telefonică, din zona Constanţei.

Secretarul de stat a apreciat că situaţia a fost gestionată corect de către Ministerul Transporturilor, care s-a aflat în legătură permanentă cu Ministerul Apărării.

Anton Marin a declarat, miercuri dimineaţă, că existau informaţii conform cărora un pasager care se afla la bordul aeronavei Carpatair Bucureşti - Timişoara ar avea o bombă, acesta fiind supus verificărilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici