SEMINAR ZF: Fondurile de pensii vor ajunge la 11 miliarde de euro peste cinci ani, de la 2 miliarde de euro în prezent

Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) vor atinge peste cinci ani valoarea de 11 miliarde de euro, de la două miliarde de euro la finele lunii august.

180 afișări
Imaginea articolului SEMINAR ZF: Fondurile de pensii vor ajunge la 11 miliarde de euro peste cinci ani, de la 2 miliarde de euro în prezent

Fondurile de pensii vor ajunge la 11 miliarde de euro peste cinci ani, de la 2 miliarde de euro în prezent (Imagine: Shutterstock)

"Avansul activelor va fi susţinut din randamentele plasamentelor realizate de administratori, din majorarea contribuţiei virate către Pilonul II (în prezent 3,5%) şi din intrarea de noi participanţi pe Pilonul III", a declarat vicepreşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Mihai Coca-Cozma, prezent la seminarul "Cinci ani de pensii private obligatorii: Cât am plătit şi cât am câştigat pentru o bătrâneţe fără griji?", organizat de Ziarul Financiar.

Pilonul II a început să funcţioneze în mai 2008, iar primele sume virate la pensiile facultative au avut loc cu un an mai devreme.

Pe Pilonul II activează nouă fonduri de pensii, fiecare fiind administrat de câte o societate de profil.

În cazul Pilonului III, nouă administratori gestionează 11 fonduri de pensii faculative.

La finele lunii august, Pilonul II avea active de 8,49 miliarde de lei (1,9 miliarde de euro) şi 5,69 milioane de participanţi, iar sistemul pensiilor facultative avea active de 542,44 milioane lei (121,64 de milioane de euro) şi 281.074 de contributori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici