Senatorul PSD Ion Toma neagă orice legătură cu scandalul de la Caracal

Vicepreşedintele PSD Ion Toma, seantor de Olt, a declarat, luni, că nu are nicio legătură cu scandalul care a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Caracal şi a afirmat că, dacă acuzele primarului localităţii se dovedesc adevărate, va demisiona.

94 afișări
Imaginea articolului Senatorul PSD Ion Toma neagă orice legătură cu scandalul de la Caracal

Senatorul PSD Ion Toma neagă orice legătură cu scandalul de la Caracal (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"Acuzele pot să vină din partea oricui şi mai ales pot să vină şi din partea unui coleg de partid. (...) Am făcut o promisiune că, atât timp cât se va produce o dovadă faţă de ceea ce afirmă (primarul din Caracal – n.r.), sigur că îmi dau demisia, eu, Toma", a afirmat senatorul PSD, referindu-se la faptul că primarul oraşului Caracal, Gheorghe Anghel (PSD), a acuzat că, la originea incidentelor din oraş s-ar afla colegi de-ai săi de partid, care au interese economice şi politice.

El nu a precizat dacă ar urma să îşi dea demisia din funcţiile deţinute în PSD sau din Senat.

"Este regretabil că primarul de acolo vine cu o componentă politică când nu îşi avea rostul, care nu are nimic cu ceea ce se întâmplă de şapte ani de zile în Caracal, nişte scandaluri negestionate şi care acum ies mai repede la suprafaţă decât altă dată", a mai afirmat Toma.

Poliţiştii din Caracal, judeţul Olt, au tras mai multe focuri de armă, sâmbătă seară, pentru a aplana un conflict izbucnit între un grup de romi şi un om de afaceri din municipiu, Remus Rădoi, în urma căruia un bărbat a ajuns la spital, împuşcat în zona costală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici