Sentinţa în cazul "Caltaboşul", amânată pentru 25 februarie

Sentinţa în cazul "Caltaboşul" a fost amânată pentru 25 februarie, de către completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care urmează să aprecieze dacă menţine decizia completului de trei judecători privindu-i pe foştii miniştri Avram Mureşan şi Traian Remeş sau o schimbă.

149 afișări
Imaginea articolului Sentinţa în cazul "Caltaboşul", amânată pentru 25 februarie

Ioan Avram Mureşan (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

În 11 februarie, completul de cinci judecători ai instanţei supreme a finalizat judecarea recursurilor foştilor miniştri ai Agriculturii, Ioan Avram Mureşan şi Decebal Traian Remeş, condamnaţi în primă instanţă la câte trei ani de închisoare cu executare.

Procurorul de şedinţă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a susţinut în pledoaria sa că pedeapsa aplicată de completul de trei judecători al ICCJ a stabilit pedepse prea mici în cazul inculpaţilor din acest dosar, precizând că ele "au fost orientate spre minimum legal prevăzut de lege".

În consecinţă, procurorul DNA le-a cerut celor cinci judecători să-i condamne pe foştii demnitari la pedepse mai aspre, din cauza gradului ridicat de pericol al faptelor comise de cei doi foşti miniştri, prin prisma funcţiilor deţinute.

La rândul lor, avocaţii le-au cerut judecătorilor să-i achite pe clienţii lor, criticând modul în care au fost obţinute şi administrate unele dintre probele esenţiale ale cazului, respectiv înregistrări audio-video sau ambientale.

Apărătorul lui Ioan Avram Mureşan le-a cerut judecătorilor să admită o cerere de probe în sensul trimiterii unei adrese către Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică prin care această instituţie să spună dacă deţine un program software omologat, pentru a fi verificate originalitatea şi gradul de alterare al probelor audio-video din dosar. Solicitarea a fost respinsă de judecători, ca nefiind pertinentă cauzei.

În final, cei doi foşti demnitari le-au arătat judecătorilor că dosarul "Caltaboşul" a fost un fiasco, amintind de scurgerea unor imagini video în presă înainte de demararea oficială a anchetei.

În dosarul "Caltaboşul", un complet de trei judecători al ICCJ i-a condamnat, în 14 februarie 2012, pe foştii miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la câte trei ani de închisoare cu executare şi pe denunţătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia a fost contestată la completul de cinci judecători.

Ioan Avram Mureşan a fost judecat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, pentru trafic de influenţă, iar omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, pentru cumpărare de influenţă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conform rechizitoriului, în 13 septembrie 2007 şi 23 septembrie 2007, Remeş, în calitate de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, deţinută la acea dată, ar fi acceptat şi primit produse alimentare (caltaboş şi ţuică) în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureşan.

"Banii şi produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparţinând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câştigarea a două licitaţii publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenţei pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor însărcinaţi cu derularea procedurilor de achiziţie publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea - structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", au precizat procurorii DNA.

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureşan, şi un autoturism de lux marca Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câştigarea licitaţiei de la ITRSV Râmnicu Vâlcea, au mai arătat procurorii.

Gheoghe Ciorbă s-a autodenunţat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureşan, să-l cumpere pe actualul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş.

TVR a difuzat, în 10 octombrie 2007, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a ministrului Agriculturii de la acea dată, Decebal Traian Remeş, cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, precum şi înregistrări audio referitoare la licitaţii.

Decebal Traian Remeş şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Agriculturii în 11 octombrie 2007, după ce postul naţional de televiziune a difuzat imaginile din înregistrarea video a întâlnirii sale cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan.

Mureşan se află în închisoare după ce, în 28 mai 2012, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani de detenţie într-un alt dosar, în care a fost judecat pentru deturnare de fonduri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici