Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, premiat la Gala Europeană a Premiilor 112

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a primit Premiul pentru excelenţă - Contribuţii remarcabile în educare şi informare 112, la Gala Europeană a Premiilor 112, care a avut loc la Riga.

264 afișări
Imaginea articolului Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, premiat la Gala Europeană a Premiilor 112

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, premiat la Gala Europeană a Premiilor 112 (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)

România şi alte opt state au fost recompensate, cu ocazia acestei gale, pentru devotamentul cu care au promovat şi îmbunătăţit Numărul de Urgenţă 112, în prezenţa a peste 300 de reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă, ai unor instituţii europene şi organizaţii internaţionale, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale remis joi agenţiei MEDIAFAX.

La ceremonia organizată de Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA), în colaborare cu Secţiunea Serviciilor de Urgenţă din cadrul Uniunii Europene, participanţii au ţinut un toast ca semn de recunoştinţă şi de susţinere pentru câştigătorii din România, Franţa, Olanda, Finlanda, Polonia, Slovacia, Croaţia şi Letonia.

În România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de administrator al Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, desfăşoară activităţi de educare - informare în zonele turistice montane şi pe litoral, campanii în gări, aerogări, trenuri, staţiile de metrou şi pe principalele drumuri naţionale, difuzare de spoturi 112 la posturile de radio şi televiziune, organizează vizite ale elevilor în dispeceratele 112, o amplă acţiune cu Biserica Ortodoxă Română, dar şi multe alte activităţi punctuale.

"112 a devenit unul dintre cele mai renumite şi de succes branduri româneşti. Acest lucru se datorează şi acţiunilor de educare - informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Premiul este şi al jurnaliştilor, al instituţiilor media din România care ne-au ajutat şi împreună cu care am reuşit să demonstrăm că dacă ai un scop nobil, în interesul oamenilor, poţi face campanii sociale cu efecte maxime şi dacă ai bani foarte puţini", a spus purtătorul de cuvânt al STS, colonel Adrian Fulea.

Gala de premiere 112 este singura ceremonie europeană menită să recompenseze excelenţa în domeniul serviciilor de urgenţă. Organizată anual de către Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă, acest eveniment aduce în atenţie contribuţiile remarcabile ale organizaţiilor şi ale cetăţenilor în salvarea de vieţi.

Premiul internaţional obţinut de STS este al treilea după cele din 2009, tot pentru educare-informare, şi din 2012, pentru salvarea remarcabilă a unui grup de turişti belgieni.

Ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene referitor la Numărul unic european de urgenţă 112 arată că România se află pe primul loc la informarea şi educarea populaţiei.

Numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă a devenit operaţional în toată România şi este administrat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Din anul 2008, 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit non-stop, de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene.

Numărul 112 trebuie folosit doar atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici