Sfântu Gheorghe: Peste 150 de persoane la un miting pentru apărarea steagului secuiesc din centru

Peste 150 de persoane s-au adunat, joi, în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe, la un miting de protest faţă de decizia prin care conducerea Primăriei este obligată să îndepărteze din parcul central steagul secuiesc, participanţii declarându-se nemulţumiţi că se interzice folosirea unor simboluri.

148 afișări
Imaginea articolului Sfântu Gheorghe: Peste 150 de persoane la un miting pentru apărarea steagului secuiesc din centru

Sf. Gheorghe: Peste 150 de persoane la un miting pentru apărarea steagului secuiesc din centru (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Cele peste 150 de persoane s-au adunat, în jurul orei 18.00, în faţa steagului secuiesc din Parcul Elisabeta, nemulţumite că instanţa obligă Primăria Sfântu Gheorghe să îl îndepărteze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La manifestare au participat, alături de localnici şi de reprezentanţii Asociaţiei Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate, şi lideri locali ai PCM, PPMT şi CNS.

Mai mulţi participanţi au avut asupra lor steaguri secuieşti, iar tinerii maghiari au purtat un banner cu inscripţia "Ţinutul Secuiesc nu este România".

Reprezentanţii Asociaţiei Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate au declarat că, dacă în România ar fi democraţie, s-ar organiza un referendum local, în aşa fel încât localnicii să poată spune dacă vor sau nu steagul secuiesc.

La rândul său, preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat corespondentului MEDIAFAX că este nevoie de astfel de manifestări.

"Adresez o singură întrebare către puterea românească: pe cine deranjează acest steag şi de ce? Este inimaginabil ca într-o ţară europeană să se ia o astfel de hotărâre antidemocratică prin care ni se interzice folosirea simbolurilor. Condamn acest lucru şi vom face tot ce se poate ca drepturile noastre să fie respectate. (…) Nu putem accepta să fim batjocoriţi şi să tăcem. Regret că reprezentanţii UDMR nu sunt prezenţi la această manifestare", a spus liderul PCM Covasna.

Manifestarea s-a încheiat cu intonarea imnului maghiar şi a celui secuiesc.

Potrivit organizatorilor, mitingul a fost autorizat, cererea fiind înregistrată la Primărie de trei tineri maghiari ca persoane fizice, la iniţiativa filialei locale a Asociaţiei Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate.

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, declara recent că, printr-o sentinţă definitivă, Curtea de Apel Braşov a dat câştig de cauză Prefecturii Covasna, care solicitase instanţei să oblige conducerea Primăriei să îndepărteze din parcul central steagul secuiesc, amplasarea fiind ilegală.

Prefectura Covasna ceruse obligarea conducerii Primăriei Sfântu Gheorghe să îndepărteze steagul secuiesc ridicat în vara anului trecut, la iniţiativa PCM Covasna, pe un catarg în Parcul Elisabeta.

La iniţiativa PCM Covasna, în 4 iunie 2013 a fost ridicat un drapel secuiesc, având o lăţime de doi metri şi o lungime de 1,12 metri, pe un catarg în Parcul Elisabeta, din centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

La vremea respectivă, liderul PCM Sfântu Gheorghe, Balint Jozsef, declara corespondentului MEDIAFAX că Primăria a dat toate aprobările necesare pentru arborarea drapelului, astfel că acesta va rămâne în centrul municipiului "pe termen nelimitat".

La rândul său, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), afirma că nu ştie până la ce dată a fost eliberată autorizaţia, dar "orice spaţiu public din Ţinutul Secuiesc este potrivit pentru arborarea steagului secuiesc".

În martie 2013, un drapel secuiesc de mari dimensiuni a fost arborat în centrul oraşului Baraolt (Covasna), la iniţiativa organizaţiei locale a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). Lângă drapel au fost amplasate şi două tăbliţe, în limba maghiară şi în limba română, inscripţionate cu un fragment din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1918, referitoare la "deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare".

Totodată, în februarie 2013, un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat în centrul municipiului Miercurea Ciuc, tot de către reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obţinere a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.

Până la sfârşitul anului trecut, Prefectura Covasna câştigase trei procese împotriva primăriilor din judeţ care au arborat steagul secuiesc, multe alte procese fiind încă pe rol.

Fostul prefect de Covasna Dumitru Marinescu a declarat de mai multe ori, în legătură cu steagurile secuieşti, că pe sediile instituţiilor publice pot fi arborate doar însemnele şi simbolurile prevăzute de lege.

Noul prefect al judeţului Covasna, Marius Popică, a fost instalat în funcţie în 4 aprilie, el înlocuindu-l în funcţie pe Dumitru Marinescu, care s-a întors la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Covasna, unde ocupă funcţia de inspector şef adjunct.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici