Şi Avocatul Poporului este nemulţumit de bugetul primit: Nu acoperă cheltuielile cu personalul

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, luni, în comisiile juridice ale Parlamentului, că suma din proiectul de buget nu acoperă cheltuielile instituţiei cu personalul. El a afirmat că instituţia mai are nevoie, pentru posturile care urmează să fie scoase la concurs, de 1700 mii de lei.

319 afișări
Imaginea articolului Şi Avocatul Poporului este nemulţumit de bugetul primit: Nu acoperă cheltuielile cu personalul

Şi Avocatul Poporului este nemulţumit de bugetul primit: Nu acoperă cheltuielile cu personalul

„Proiectul de buget la capiitolul privitor la cheltuieli de personal, acoperă cheltuielile de personal pentru posturile ocupate sau pentru care sunt în curs de desfăşurare concursuri. Precizez încă că mai avem 19 posturi vacante şi în plus în legea de modificare sunt prevăzute alte 15, dar mă limitez la cele 19, care ar presupune un efort financiar de 1700 de mii lei, astfel încât să putem ocupa şi cele 5 posturi pentru Avocatul Copilului, care încă nu au făcut obiectul concursurilor, alte 5 pentru mecanismul de prevenire a torturii şi alte domenii. Rugămintea este, dacă se poate, o suplimentară pentru a putea scoate la concurs şi aceste posturi”, a afirmat Victor Ciorbea, în comisiile juridice ale Pralamentului, la dezbaterea bugetului de stat pentru anul 2019.

TITLURILE ZILEI

El a declarat că mai are nevoie de 1,7 milioane de lei pentru a acoperi cheltuielile pentru posturile care urmează să fie scoase la concurs.

„Pe legea actuală, nu pe cea care va intra în vigoare, cu 15 posturi în plus, printre care şi posturile pentru contencios constituţional unde avem doar doi oameni şi acum şi vă plângeţi că nu avem activitate intensă. Pe legea actuală avem 19 posturi vacante care necesită o finanţare de 1700 mii lei. În legea de modificare mai sunt alte 15 posturi, dintre care 5 pentru contencios contituţional”, a adăugat Ciorbea.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că propunerea Avocatului Poporului de suplimentare a bugetului instituţiei pentru anul 2019 este nejustificată.

„Când s-a discutat în comisia juridică a Camerei Deputaţilor modificarea Legii Avocatului Poporului, s-a discutat la acea vreme o suplimentară a numărului de angajaţi al personalului, pentru că instituţia s-a plâns că nu are suficienţi angajaţi şi că nu face faţă activităţii intense pe care o desfăşoară. Observând de atunci şi până acum faptul că activitatea pur şi simplu nu s-a intensificat. Din punctul nostru de vedere lasă foarte mult de dorit, cred că este nejustificată aceasta cerere şi personal voi vota împotrivă”, a declarat Stelian Ion.

Propunerea Avocatului Poporului nu a fost supusă la vot.

„Nu avem amendament depus în termen. Nu au fost depuse, nu există”, a declarat preşedintele Comisiei, Robert Cazanciuc.

Bugetul Avocatului Poporului este în sumă de 23.532.000 lei, în creştere cu 31,37% faţă de anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici