BREAKING NEWS  Simona Halep a obţinut victoria carierei: TAS i-a redus pedepsa la 9 luni / ITIA: are drept de joc / Primul comentariu al sportivei

După audierile de la TAS, Simona Halep (32 de ani) ar fi primit o reducere a pedepsei pentru dopaj, iniţial fiind suspendată pentru 4 ani.

4410 afișări
Imaginea articolului Simona Halep a obţinut victoria carierei: TAS i-a redus pedepsa la 9 luni / ITIA: are drept de joc / Primul comentariu al sportivei

Simona Halep

Mesajul lui Mouratoglou

Mesaj de la Simona, pe Instagram

Mesajul WTA pentru Simona

ITIA confirmă decizia TAS

Reacţia Simonei Halep:

„De-a lungul acestui proces lung şi dificil, mi-am menţinut convingerea că adevărul va ieşi în cele din urmă la iveală şi că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt şi am fost întotdeauna o sportivă curată.

Credinţa mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzaţiile scandaloase care mi-au fost aduse şi de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.

Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aş fi dorit. Aş dori să le mulţumesc avocaţilor mei care au fost alături de mine şi au crezut în mine de la început, şi, mai important, vreau să le mulţumesc sponsorilor mei, fanilor şi concurenţilor mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung şi dificil.

Abia aştept să mă întorc în circuit”, a fost prima reacţie a Simonei Halep, potrivit Euronews.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Simona Halep, 34 de ani, eliminată momentan din ierarhia mondială feminină, ar fi câştigat procesul cu ITIA la Tribunalul Sportiv de la Lausanne (Elveţia).

Suspendată la 4 ani în septembrie 2022, după US Open, pedeapsa Simonei Halep a fost redusă la 9 luni, potrivit Euronews, care oferă o informaţie pe surse.

Fostul lider WTA, audiat în Elveţia în perioda 7-9 februarie, lua în calcul retragerea din tenis, dacă suspendarea iniţială ar fi fost menţinută.

Simona Halep s-a pregătit în toată perioada în care a fost suspendată, deseori postând pe reţelele sociale imagini de la şedinţele de pregătire. Ea s-a stabilit la Dubai.

Sportiva a fost prinsă dopată cu Ruxadustat, substanţă existentă într-un supliment contaminat care i-a fost oferit la academia antrenorului francez Patrick Mouratoglou, unde se pregătea.

Suplimentul era produs de o firmă canadiană, pe care Halep a acţionat-o deja în judecată.

Simona Halep nu a mai jucat din octombrie 2022, când a fost suspendată provizoriu. Astfel, pentru că suspendarea sportive din Constanţa a fost redusă la 9 luni, înseamnă că ea poate juca încă de acum.

Suspendarea ei a expirat în iulie 2023.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici