Sindicaliştii feroviari dau în judecată Ministerul Transporturilor în cazul disponibilizărilor

Sindicaliştii feroviari spun că dau în judecată, joi, Ministerul Transporturilor şi CFR Marfă deoarece nu au retras proiectul privind concedierile colective până la apariţia hotărârii de Guvern care să cuprindă salariile compensatorii pentru cei 6.380 de angajaţi care ar urma să fie disponibilizaţi.

67 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii feroviari dau în judecată Ministerul Transporturilor în cazul disponibilizărilor

Sindicaliştii feroviari dau în judecată Ministerul Transporturilor în cazul disponibilizărilor (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, după aproximativ patru ore de discuţii între administraţie şi sindicate, CFR Marfă a refuzat să retragă proiectul privind disponibilizările.

În aceste condiţii, sindicaliştii spun că se vor adresa, joi, Tribunalului Bucureşti cu privire la situaţia de la CFR Marfă şi vor informa Inspecţia Muncii, precizând că administraţia a încălcat Codul muncii cu aceste concedieri colective.

Măntescu consideră că după instalarea noului Guvern va apărea o hotărâre privind cele 20-24 de salarii medii nete pe care cei disponibilizaţi de la CFR Marfă trebuie să le primească.

"Dacă această hotărâre nu va apărea, vom da Guvernul în judecată şi vom face plângeri la instituţiile internaţionale, pentru că angajaţii concediaţi de la CFR Marfă ar fi discriminaţi dacă nu li s-ar acorda salarii compensatorii. Aşa cum a apărut o hotărâre de Guvern pentru instituţiile subordonate Ministerului Economiei, pentru angajaţii din mine, energie, aşa trebuie să apară şi pentru din CFR Marfă", a subliniat Măntescu.

Sindicaliştii de la CFR cereau, marţi, ministrului interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, retragerea programului privind concedierile colective de la CFR Marfă, până la apariţia hotărârii de Guvern privind salariile compensatorii, în caz contrar ameninţând că vor contesta în justiţie acest program.

Peste 6.000 de angajaţi de la CFR Marfă vor fi disponibilizaţi cel mai târziu de la 1 martie 2010, fără salarii compensatorii, potrivit programului de restructurare trimis de administraţie sindicatelor, reprezentanţii salariaţilor spunând că vor contesta acest program deoarece nu au fost consultaţi.

Iulian Măntescu declara, vineri, pentru MEDIAFAX, că sindicatele au fost notificate că vor fi disponibilizaţi 6.380 de salariaţi din cei 16.220 de la CFR Marfă, fără salarii compensatorii.

"De azi (n.r. vineri) se intră pe proceduri, după aproximativ 45 de zile se emit deciziile fiecărui salariat disponibilizat, apoi salariatul are dreptul la 15 zile de preaviz, astfel că, cel mai târziu la 1 martie, cei 6.380 de angajaţi ai CFR Marfă vor fi disponibilizaţi", explica Măntescu.

"Eu voi contesta acest program, din două motive. Administraţia nu a consultat sindicatele la elaborarea acestui program şi nici nu sunt specificate criteriile pe baza cărora au fost selectaţi cei disponibilizaţi", spunea Măntescu.

Liderul sindical a precizat că de la CFR Călători nu s-a primit un astfel de program privind disponibilizări.

Pe de altă parte, "Cartel Alfa" a atras atenţia, într-o scrisoare deschisă adresată premierului şi ministrului Transporturilor, asupra situaţiei de la CFR Marfă unde de trei ani nu există bugete de venituri şi cheltuieli şi a avertizat că va reclama statul la OIM pentru îngrădirea dreptului la negociere colectivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici