Situaţie GRAVĂ: Cadavre de porci cu pestă, descoperite într-o groapă de gunoi la marginea municipiului Sf. Gheorghe

Două cadavre de porci cu pestă au fost descoperite, vineri, într-o groapă de gunoi situată la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Poliţiştii au depistat proprietarul gospodăriei din care au provenit cadavrele şi va fi tras la răspundere.

1861 afișări
Imaginea articolului Situaţie GRAVĂ: Cadavre de porci cu pestă, descoperite într-o groapă de gunoi la marginea municipiului Sf. Gheorghe

Situaţie GRAVĂ: Cadavre de porci cu pestă, descoperite într-o groapă de gunoi la marginea municipiului Sf. Gheorghe

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost depistat la două cadavre de porcine depistate într-o groapă de gunoi situate la marginea municipiului Sfântu Gheorghe din judeţul Covasna.

Potrivit DSVSA Covasna, diagnosticul a fost confirmat de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă.

„Gospodăria afecată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor şi mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat la dezinfecţia exploataţiei şi l-a ecarisarea cadavrelor. Din investigaţiile preliminare, animalele afectate au fost crescute în gospodărie timp de aproape un an, fiind furajate de cele mai multe ori cu resturi alimentare, provenite inclusiv din tomberoane şi platforme de gunoi. Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare”, se arată în comunicatul transmis vineri seara de reprezentanţii DSVSA Covasna.

Cazul este cercetat atât de autorităţile sanitare veterinare judeţene, cât şi de poliţie, proprietarul suinelor fiind depistat.

Autorităţile au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici