Societatea Română de Parapsihologie dezminte implicarea parapsihologiei în acţiuni politice

Societatea Română de Parapsihologie a dezminţit orice implicare directă a parapsihologiei în activităţi politice din România, arătând că niciuna dintre persoanele menţionate în legătură cu acţiuni desfăşurate în campania electorală prezidenţială nu aparţine acestei comunităţi.

960 afişări
Imaginea articolului Societatea Română de Parapsihologie dezminte implicarea parapsihologiei în acţiuni politice

Societatea Română de Parapsihologie dezminte implicarea parapsihologiei în acţiuni politice (Imagine: Ciprian Sterian/MediafaxFoto)

"Societatea Română de Parapsihogie dezminte orice implicare directă a parapsihologiei în activităţi şi acţiuni de natură politică din România. Societatea Română de Parapsihogie menţionează faptul că niciuna dintre persoanele menţionate în legătură cu aceste pretinse activităţi şi acţiuni, unele hilare şi cu accente medievale, nu aparţine comunităţii parapsihologice şi nu poate fi considerată parapsiholog. Aceste persoane sunt, de fapt, reprezentanţi ai curentului neospiritual eclectic", se arată în comunicatul societăţii.

Preşedintele Societăţii Române de Parapsihologie avertizează, totodată, asupra riscului de "decredibilizare a parapsihologiei", care s-a accentuat "prin încercarea de a o asocia cu pretinse activităţi şi acţiuni neconvenţionale, coordonate de serviciile speciale, care s-ar fi desfăşurat în timpul recentei campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din România".

În comunicat se precizează că parapsihologia este disciplina care se ocupă de studiul ştiinţific al unor fenomene neconvenţionale asociate cu experienţa umană, denumite fenomene parapsihologice sau psi, care nu sunt deocamdată explicate suficient în cadrul teoriilor ştiinţifice acceptate.

"Parapsihologia este considerată, în prezent, o disciplină de sine stătătoare, complementară psihologiei, fizicii, biologiei, antropologiei sau ecologiei. Datorită cercetărilor sistematice riguroase din ultimele decenii, parapsihologia a dobândit un statut ştiinţific, devenind o disciplină acceptată, care este predată ca atare la unele universităţi cunoscute din întreaga lume", se menţionează în document.

Potrivit preşedintelui Societăţii, comunitatea parapsihologică internaţională este formată, în principal, din psihologi, fizicieni, biologi, chimişti, medici sau matematicieni, cu o activitate ştiinţifică recunoscută în domeniile tradiţionale respective şi care ocupă, în majoritate, o poziţie academică sau de cercetare în universităţi şi institute de cercetare.

"Aceste personalităţile ştiinţifice, care desfăşoară şi o activitate notabilă în cercetarea fenomenelor parapsihologice, sunt reunite în jurul Asociaţiei Internaţionale de Parapsihologie care reprezintă principala organizaţie ştiinţifică profesională internaţională de profil, la care este afiliată şi Societatea Română de Parapsihologie", a subliniat Adrian Pătruţ.

Acesta a menţionat faptul că termenul parapsiholog este atribuit exclusiv cercetătorilor fenomenelor parapsihologice sau psi "prin mijloace de investigare specifice cercetării ştiinţifice şi nu persoanelor susceptibile de a produce astfel de fenomene".

"Aceste persoane sunt denumite, de obicei, cu termenul general subiecţi psi. Numeroşi reprezentanţi ai comunităţii parapsihologice s-au arătat îngrijoraţi şi deranjaţi de faptul că disciplina lor ar putea fi folosită şi chiar deturnată parţial spre interese militare şi politice", a precizat Adrian Pătruţ.

Acesta a spus că, în ultimii 20 ani, în România s-a dezvoltat excesiv un curent neospiritual eclectic, "ce reuneşte într-o manieră originală elemente de esoterism, ocultism, misticism, magie, religie şi folclor".

"Acest curent neospiritual a fost promovat excesiv de media, datorită caracterului senzaţional al discursului pe care îl promovează. Demersul ştiinţific al parapsihologiei este opus curentului neospiritual eclectic, ce propune, în esenţă, o revrăjire a lumii în care trăim. Din păcate, noul curent s-a autodeclarat adesea ca aparţinînd parapsihologiei sau chiar reprezentînd parapsihologia, iar unii dintre reprezentanţii săi, îndeosebi cei care oferă servicii contra cost, se autodenumesc şi parapsihologi, uneori în baza unor diplome, adeverinţe sau certificate eliberate de instituţii sau firme care au cel mult un statut pseudoştiinţific", a explicat Adrian Pătruţ.

Acesta a adăugat că astfel de confuzii, mai mult sau mai puţin intenţionate, "tind să compromită statutul parapsihologiei ca disciplină ştiinţifică".

Aliodor Manolea - psiholog, specialist în psihoenergetică, biosinergetică şi programare neurolingvistică - a apărut la acţiuni electorale, atât alături de liderul PSD Mircea Geoană, în campania pentru alegerile europarlamentare din anul 2007, cât şi alături de preşedintele Traian Băsescu, în campania pentru scrutinul prezidenţial din 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici