Solidaritatea Sanitară: Vinovaţi pentru tragedia de la Giuleşti, colegi, conducere, decidenţi politici

Federaţia Solidaritatea Sanitară consideră că vinovaţi pentru tragedia de la Giuleşti sunt, în egală măsură, "colegi de-ai noştri, persoanele din conducere şi factorii politici de decizie" şi cere introducerea profesiei de bioetician în spitale, ca evaluatori ai respectării drepturilor pacienţilor.

32 afișări
Imaginea articolului Solidaritatea Sanitară: Vinovaţi pentru tragedia de la Giuleşti, colegi, conducere, decidenţi politici

Solidaritatea Sanitară: Vinovaţi pentru tragedia de la Giuleşti, colegi, conducere, decidenţi politici (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară arată, într-un comunicat de presă, că este regretabil că adevărata dezbatere publică privitoare la sistemul sanitar, solicitată în mod consecvent în ultimii cinci ani, a fost declanşată de o asemenea tragedie care are drept vinovaţi, în egală măsură, "colegi de-ai noştri, persoanele din conducere şi factorii politici de decizie".

Federaţia Solidaritatea Sanitară doreşte ca "sacrificarea bebeluşilor de către un sistem lăsat în uitare atâţia ani" să aibă drept urmare pedepsirea tuturor vinovaţilor, dar şi implementarea unor proceduri eficiente care să asigure ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple.

"Sistemul sanitar şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe seama cărora s-au acoperit deficite bugetare, s-au repartizat funcţii de conducere în interesul tuturor partidelor şi s-au îmbogăţit unii din cei care l-au gestionat, trebuie măcar acum aşezat pe baze raţionale şi orientat către interesul cetăţeanului", susţin reprezentanţii federaţiei sindicale.

Sindicaliştii consideră imorală intervenţia critică a tuturor politicienilor pe tema sistemului sanitar atât timp cât toţi au participat la crearea şi menţinerea acestui dezastru şi cred că este necesară reaşezarea pe alte baze a organizaţiilor profesionale din sănătate, care riscă să participe "la relaţiile feudale instituite într-o mare parte a sistemului".

În acest context, Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită introducerea profesiei de bioetician în spitale, ca evaluatori obiectivi ai modului în care sunt respectate drepturile pacienţilor.

Cinci bebeluşi, doi băieţi şi trei fete, au murit şi alţi şase sunt răniţi grav în urma incendiului care a avut loc în 16 august, la Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi de la Maternitatea Giuleşti din Capitală.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declanşat o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

Întreaga conducere a Maternităţii Giuleşti a fost suspendată până la finalizarea anchetei, în urma dispoziţiei primarului general Sorin Oprescu, la scurt timp după ce ministrul Sănătăţii ceruse demiterea echipei manageriale a unităţii sanitare. Unitatea sanitară a fost închisă până la finalizarea anchetei.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. declara, sâmbătă, că dacă personalul nu a fost prezent unde trebuie, să răspundă pentru drama de la Maternitatea Giuleşti, reafirmând că cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere indiferent de scuze. El preciza că la Maternitatea Giuleşti a văzut un personal timorat, "care nici nu ştiu ce a fost în capul lui când s-a întâmplat tragedia".

Oprescu a mai spus că Primăria Capitalei face propria anchetă în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti şi că rezultatele vor fi făcute publice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici