SONDAJ Ce îşi doresc elevii şi profesorii în noul an şcolar. Trei din patru copii chestionaţi vor ore în format fizic

  • Trei din patru elevi din mediul rural îşi doresc ca în anul şcolar care începe luni să se desfăşoare cursuri în format fizic.
  • Jumătate dintre cei chestionaţi vor lecţii predate într-un mod interactiv.
  • Un sfert dintre elevii chestionaţi îşi doresc să nu mai aibă teme pentru acasă şi să nu mai fie bullying în şcoli.
  • Unul din cinci copii a spus că ar vrea să aibă rechizite, haine şi mâncare.
531 afișări
Imaginea articolului SONDAJ Ce îşi doresc elevii şi profesorii în noul an şcolar. Trei din patru copii chestionaţi vor ore în format fizic

SONDAJ Ce îşi doresc elevii şi profesorii în noul an şcolar. Trei din patru copii chestionaţi vor ore în format fizic

Aproape 80% din elevi şi profesori vor ca anul acesta orele să se desfăşoare fizic, la şcoală, iar jumătate dintre elevi îşi doresc ca profesorii să facă lecţiile mai atractive, mai interactive, conform sondajului „Nevoile şi aşteptările elevilor şi profesorilor pentru anul şcolar 2021-2022”, realizat de Fundaţia World Vision România.

Atât elevii, cât şi profesorii vor mai mulţi bani pentru educaţie.

În topul dorinţelor elevilor de la sistemul de învăţământ sunt activităţile extraşcolare, infrasctructura adecvată, digitalizarea şi un climar şcolar sigur, fără bullying.

Copiii îşi doresc de la părinţi să fie ajutaţi la teme, să fie susţinuţi emoţional, dar şi material. Unul din cinci copii a spus că ar vrea să aibă rechizite, haine, mâncare sau bani pentru transport şcolar.

Pe de altă parte, profesorii vor ca educaţia să fie finanţată corespunzător, mai mult de jumătate dintre ei vor salarii majorate, investiiţii în infrastructură, digitalizare, cursuri atât pentru a preda mai bine materia, cât şi pentru a interacţiona mai bine cu elevii. În plus, cadrele didactice îşi doresc să fie adoptată şi implementată o strategie pe 5-10 ani, iar aceasta să conţină paşi clari despre cum poate fi modernizată educaţia din România.

De la elevi, profesorii îşi doresc ca aceştia să aibă o atitudine pozitivă faţă de şcoală (să fie mai atenţi la ore, să îşi facă temele, să răspundă/să pună întrebări), iar aproape 70% dintre profesori îşi doresc ca părinţii să fie mai implicaţi în procesul de educaţie. De asemenea, 70% dintre profesori şi-ar dori ca meseria de cadru didactic să fie mai respectată şi valorizată.

„După un an şi jumătate de şcoală în care elevii din mediile defavorizate nu au avut acces la educaţie, rata abandonului şcolar riscă să explodeze, iar aşteptările elevilor şi profesorilor sunt foarte mari. Deşi o prioritate pe buzele tuturor, educaţia este de multe ori lăsată pe ultimul loc, lucru care reiese clar şi din finanţarea alocată. Din păcate, în comunităţile unde noi mergem zi de zi sunt elevi care muncesc în gospodărie în loc să meargă la şcoală, elevi care se duc flămânzi la culcare şi care încep anul şcolar fără rechizite sau cărţi. Cei care îşi doresc să ajute astfel de copii o pot face prin donaţii prin SMS cu textul “SPERANTA” la 8864 sau direct pe pagina World Vision România: https://bit.ly/2X9EYGj”, afirmă Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Principalele aşteptări ale elevilor din mediul rural de la sistemul de învăţământ în acest an şcolar: 74% dintre elevi îşi doresc ca orele să se desfăşoare fizic, la şcoală; 52% vor lecţiile să fie predate într-un mod mai interactiv, să îi captiveze; 40% îşi doresc să existe mai multe activităţi extraşcolare, cursuri cu ajutorul cărora ar putea învăţa ceva interesant, excursii, diverse personalităţi să fie invitate la ore; 38% dintre elevi ar vrea ca profesorii să fie mai apropiaţi de ei, să comunice mai bine cu ei, iar 33% dintre elevi vor să se modernizeze şcoala - să aibă mobilier nou, căldură, aer condiţionat, destule clase în care să se desfăşoare orele, toaletele să fie curate. 32% dintre elevi vor acces la tehnologie si digitalizare: acces la internet, un laborator cu calculatoare/cu mai multe calculatoare în şcoală, proiectoare, imprimante. 27% dinre elevi îşi doresc să nu mai aibă teme pentru acasă, iar 24% ar vrea să nu mai fie bullying în şcoli.

În ceea ce priveşte aşteptările profesorilor de la sistemul de învăţământ în acest an şcolar, 88% vor ca şcoala să se desfăşoare fizic anul acesta; 67% dintre profesori ar vrea să se aloce un procent mai mare din PIB pentru educaţie; 63% vor ca salariile cadrelor didactice să fie majorate, iar 62% vor să crească investiţiile în modernizarea şcolilor existente şi deschiderea de şcoli/corpuri noi acolo unde este cazul. 57% dintre profesori ar vrea sa crească investiţiile în digitalizarea şcolilor, 56% ar vrea să fie adoptată o strategie pe 5-10 ani, iar aceasta să conţină paşi clari despre cum poate fi modernizată educaţia din România, în timp ce 52% vor să aibă acces continuu la cursuri pentru perfecţionare atât în ceea ce priveşte predarea materiei, cât şi în privinţa modulului în care interacţionează cu elevii. 40% dintre dascăli şi-ar dori să se aloce mai puţin timp pentru crearea de strategii şi mai mult implementării celor existente deja, 32% vor sa se schimbe programa şcolară; 25,7% vor să nu se mai schimbe programa şcolară. 30% dintre profesori şi-ar dori ca pregătirea viitoarelor cadre didactice să fie făcută mai serios, programa din universităţile de profil să fie actualizată, iar, în final, selecţia cadrelor didactice sa fie mai riguroasă. 23% dintre cadrele didactice vor ca specialişii din mediul privat (experţi în anumite domenii, dar care nu sunt profesori- scriitori, ingineri, istorici, biologi, informaticieni, fizicieni, chimişti) să se implice mai mult în crearea programei şcolare astfel încât aceasta să fie adaptată cerinţelor de pe piaţa muncii, iar 21% vor să fie mai susţinuţi şi motivaţi de către managementul şcolii.

Profesorii au multe aşteptări de la elevi şi părinţi în acest an şcolar. 82% vor ca elevii să aibă o atitudine pozitivă faţă de şcoală (să fie mai atenţi la ore, să îşi facă temele, să răspundă/să pună întrebări); 68% îşi doresc ca părinţii să fie mai implicaţi în procesul de educaţie, iar 66% vor ca profesia de cadru didactic să fie mai respectată şi valorizată. 55% ar vrea să nu mai existe bullying între elevi, să fie mai mult respect între aceştia, iar 49% vor ca elevii să nu mai lipsească de la ore. Patru din 10 dascăşi ar dori ca elevii să se implice mai mult în activităţi extraşcolare. 37% vor ca elevii să fie mai disciplinaţi, cu mai multă toleranţă şi respect faţă de profesori.

Sondajul a fost derulat de către World Vision România pe circa 1000 de respondenţi din mediul rural.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici