Sorin Rugină, prima persoană vaccinată anti-Covid-19 la Constanţa, la distanţă de 48 de ani după ce s-a imunizat împotriva variolei

  • Doctorul Sorin Rugină are 69 de ani şi este prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 la Constanţa.
  • În urmă cu 48 de ani, când era student în anul 2 la Medicină, a fost vaccinat împotriva variolei, care a fost eradicată complet în 1977, după ce 85% din populaţie a fost vaccinată.
1251 afișări
Imaginea articolului Sorin Rugină, prima persoană vaccinată anti-Covid-19 la Constanţa, la distanţă de 48 de ani după ce s-a imunizat împotriva variolei

Sorin Rugină, prima persoană vaccinată anti-Covid-19 la Constanţa, la distanţă de 48 de ani după ce s-a imunizat împotriva variolei

„Doctorul Sorin Rugină are 69 de ani şi este prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 la Constanţa. Pentru domnul profesor Rugină este deja a doua experienţă memorabilă de acest fel.

În anul 1972, pe vremea când era student în anul 2 la medicină, a fost vaccinat împotriva variolei, cu un antidot mult mai dureros si o procedură mai complexă. Ca urmare a acelei campanii de imunizare, în 1977, variola avea să fie eradicată complet după ce 85% din populaţie a fost vaccinată.

Astăzi a fost primul doctor din Constanţa care a primit vaccinul anti Covid”, transmite pe Facebook MApN.

CITEŞTE ŞI Cine este Mihaela Anghel, asistenta care a devenit prima persoană vaccinată din România GALERIE FOTO

CITEŞTE ŞI Şeful OMS: Pandemia de coronavirus nu va fi ultima: „Istoria ne spune că aceasta nu va fi ultima pandemie, iar epidemiile sunt o realitate a vieţii”

Oficialii MApN apreciază că „acum începe un proces care ne dă speranţă” şi că românii trebuie să aibă răbdare, să respecte în continuarea regulile, să poarte măşti şi să menţină distanţa.

„Încă trebuie să ne zâmbim cu ochii. Încă puţin. E prea devreme să lăsăm garda jos”, mai spun oficialii.

„Experienţa noastră de medici infecţionişti ne spune că orice pandemie se poate eradica prin vaccinare”, declară Claudia Cambrea, director medical Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, a doua persoană vaccinată în Constanţa.

„Aceste cuvinte ar trebui sa fie o doză bună de încredere pentru fiecare dintre noi. Este important să ne informăm din surse sigure, este important să avem încredere în cei care îşi dedică întreaga viaţă medicinei, în cei la care mergem de fiecare dată când trebuie să ne tratăm, cei care ne salvează viaţa ori de câte ori este nevoie. Ei rămân adevăraţii eroi în lupta cu virusul! Aveti încredere, totul va fi bine”, mai spun cei de la MApN.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici