Spitalul de Copii Gomoiu caută personal. Camera de gardă, în pericol de a fi închisă

Camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu este, joi, în pericol de a fi închisă din lipsă de personal, în condiţiile în care există doar doi medici, iar zilnic vin între 120 şi 170 de copii pe zi, arată ASSMB, care cere Guvernului „soluţii rapide pentru a preveni colapsul general”.

181 afișări
Imaginea articolului Spitalul de Copii Gomoiu caută personal. Camera de gardă, în pericol de a fi închisă

Spitalul de Copii Gomoiu caută personal. Camera de gardă, în pericol de a fi închisă

„Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) trage un semnal de alarmă în legătură cu profunda criză din sistemul de sănătate. Guvernanţii au condus sistemul medical către un colaps iminent prin ignorarea crizei din domeniul sănătăţii şi prin tăierile drastice ale fondurilor alocate spitalelor, punând astfel în situaţie critică vieţile pacienţilor”, potrivit unui comunicat de presă.

ASSMB arată că vineri camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu se află în pericol de a fi închisă din lipsă de personal.

„Spitalul este sub coordonarea ASSMB, însă, în urma ordonanţei emise de guvernul Ciolacu, angajările au fost blocate încă de anul trecut. Ca exemplu, peste 40 de asistente şi infirmiere au plecat şi nu au putut fi înlocuite, iar medicii, oricât de eroi ar fi, nu pot face miracole pentru salvarea de vieţi şi tratarea corespunzătoare a celor suferinzi. În ultimele trei săptămâni au fost diagnosticaţi cu gripă în jur de 500 de copii la unitatea sanitară, o medie aproximativă de 200 de cazuri pe săptămână!”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, la camera de gardă vin între 120 şi 170 de copii pe zi, însă „există doar 2 medici operaţionali în camera de gardă”.

„Suntem în situaţia de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical din lipsă de personal. Spitalele nu mai au suficienţi medici, asistente medicale şi personal auxiliar. Este în pericol sănătatea românilor, fie că sunt pacienţi sau cadre medicale. Lipsa personalului în spitale înseamnă epuizarea personalului existent, fiind obligaţi să lucreze suplimentar, ceea ce duce la epuizarea fizică şi implicit la acordarea unui act medical deficitar”. declară Oana Sivache, director
general ASSMB.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti precizează că a adresat Guvernului, în repetate rânduri, cereri pentru deblocarea posturilor în spitalele Capitalei.

„Niciun Guvern în lumea asta nu face economii din sănătatea propriului popor. Guvernul trebuie să protejeze sănătatea publică - este şi un imperativ moral, nu doar o obligaţie legală. Este inacceptabil ca pacienţii să fie trataţi discriminatoriu în funcţie de apartenenţa spitalului la Ministerul Sănătăţii, primării sau consilii judeţene”, subliniază Oana Sivache, director general ASSMB.

ASSMB face din nou un apel de urgenţă către Guvern, cerând „soluţii rapide pentru a preveni colapsul general din sistemul medical”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
assmb,
gomoiu,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici