Spitalul Floreasca face anchetă epidemiologică în cazul unei femei internate după o operaţie la CF2

Spitalul de Urgenţă Floreasca face o anchetă epidemiologică în cazul unei femeie internate în această unitate în urma unei complicaţii apărute după o intervenţie la Spitalul CFR 2, urmând să se stabilească dacă există o legătură cu infecţiile contactate de Amelia Antoniu şi Alice Roxana Preda.

108 afișări
Imaginea articolului Spitalul Floreasca face anchetă epidemiologică în cazul unei femei internate după o operaţie la CF2

Spitalul Floreasca face anchetă epidemiologică în cazul unei femei internate după o operaţie la CF2

Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca arată, sâmbătă, într-un comunicat de presă, în contextul discuţiilor privind cazurile de la Spitalul CF2, că joi dimineaţă a fost internată în această unitate sanitară, ca urgenţă chirurgicală, o pacienţă în vârstă de 38 de ani, "status post histerectomie totală, fără a fi înregistrată că transfer interspitalicesc".

Reprezentanţii Spitalului Floreasca precizează că această situaţie va fi analizată administrativ de către conducerea unităţii sanitare.

Potrivit sursei citate, în prezent starea pacientei este bună, cu prognostic favorabil, fiind luate măsurile specifice de îngrijiri medico-chirurgicale.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca a declarat, sâmbătă seară, pentru MEDIAFAX, că pacienta a fost internată în această unitate sanitară în urma unei complicaţii post-operatorii, respectiv fistulă intestinală.

"În Spitalul de Urgenţă Floreasca se desfăşoară o anchetă epidemiologică pentru a se stabili dacă există o legătură de cauzalitate între cele două paciente de la Spitalul CF2 şi pacienta în vârstă de 38 de ani" a precizat Opriţa.

Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" Amelia Antoniu (36 de ani) şi Alice Roxana Preda (35 de ani) au fost duse de la Spitalul CFR 2 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), marţi noapte, în stare foarte gravă, cu probleme respiratorii, după ce au făcut şoc septic în urma unor intervenţii chirurgicale minore la care au fost supuse în unitatea sanitară a Ministerului Transporturilor.

Starea prim-solistei Amelia Antoniu s-a ameliorat uşor şi, de sâmbătă, respiră fără aparate, dar cu supliment de oxigen, reuşind să aibă o funcţie ventilatorie satisfăcătoare, însă Alice Roxana Preda este în continuare "în stare foarte, foarte gravă", având afectate mai multe organe interne, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici