Sporuri de pericol pentru angajaţii Municipalităţii. Reacţia USR: Un cec în alb pentru a acorda prime discreţionare

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, joi, un proiect care prevedea acordarea de sporuri de periculozitate pentru angajaţii Municipalităţii. Cei de la USR au contestat acest proiect.

239 afișări
Imaginea articolului Sporuri de pericol pentru angajaţii Municipalităţii. Reacţia USR: Un cec în alb pentru a acorda prime discreţionare

Sporuri de periculozitate aprobate pentru angajaţii Municipalităţii. USR contestă proiectul

„Salariaţii din aparatul de specialitate al Primarului General şi instituţiilor şi servicilor publice de inters local al Municipiului Bucureşti, care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă expertizate ca implicând condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, potrivit buletinelor de determinare emise de autorităţile competente, beneficiază de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare aprobat de Primarul general, în calitate de ordonator principal de credite dacă au fost încadraţi pe o funcţie din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii buegetare „Administraţie”.”, se arată în proiectul de hotărâre votat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit documentului, funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.

„Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusive cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază”, se mai arată în proiect.

Consilierul USR, Matei Ţugui, a precizat în timpul şedinţei că proiectul nu este clar şi nici nu prevede concret cine va beneficia de aceste sporuri.

„Dacă ar fi specificat în proiect în ce condiţii se acordă sporurile şi pentru ce posturi , am fi putut vota. Dar aşa, nu putem vota acest proiect, în care nu se clarifică nimic. Se acordă un cec în alb pentru a acorda prime discreţionare, în felul în care este formulat”, a precizat Ţugui.

Taguri:
spor,
buget,
primărie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici