Staţia de metrou Unirii 2, redeschisă după o alarmă falsă cu bombă (Video)

Circulaţia la staţia de metrou Unirii 2 a fost reluată, după aproximativ o oră, aceasta fiind închisă, vineri la prânz, în urma unei alarme cu bombă, potrivit Biroului de presă al Metrorex.

193 afișări
Imaginea articolului Staţia de metrou Unirii 2, redeschisă după o alarmă falsă cu bombă (Video)

Staţia de metrou Unirii 2, redeschisă după o alarmă falsă cu bombă (Imagine: Mediafax Foto)

Un bărbat a sunat la 112, în jurul orei 11.42, anunţând că în staţia de metrou Unirii a fost amplasată o bombă, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

În jurul orei 12.00, circulaţia garniturilor de tren a fost întreruptă, iar călătorii din staţia Unirii 2 au fost evacuaţi, aceasta fiind închisă pentru verificări, a declarat directorul Metrorex, Gabriel Mocanu.

La staţia de metrou Unirii au venit pirotehnişti şi poliţişti de la Poliţia Metrou, pentru a verifica zona.

În urma verificărilor făcute în staţiile Unirii 1 şi Unirii 2, pirotehniştii au stabilit că alarma a fost falsă, nefiind găsit niciun dispozitiv exploziv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici