Staţie de pompieri în Delta Dunării, dotată cu o barcă şi un Hoovercraft de intervenţie SMURD

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat afirmă că în Delta Dunării va fi deschisă, în această vară, o staţie de pompieri dotată cu o barcă, dar şi cu un Hoovercraft de intervenţie pe partea de SMURD, valoarea proiectului fiind de 400.000 de euro.

200 afișări
Imaginea articolului Staţie de pompieri în Delta Dunării, dotată cu o barcă şi un Hoovercraft de intervenţie SMURD

Staţie de pompieri în Delta Dunării, dotată cu o barcă şi un Hoovercraft de intervenţie SMURD (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că proiectul major care se va implementa în acest an din fondurile strânse prin campania "2% pentru SMURD" vizează deschiderea unei staţii de pompieri în Delta Dunării, în vara acestui an.

Staţia va fi dotată cu o barcă şi un Hoovercraft de intervenţie pe partea de SMURD, existând deja acordul vicepremierului Gabriel Oprea în acest sens, a spus Arafat, potrivit căruia valoarea proiectului se ridică la 400.000 de euro.

"În acest an, pot să spun că proiectul major este dotarea Deltei Dunării şi avem deja acordul domnului vicepremier Oprea, ministrul de Interne, pentru a deschide o staţie de pompieri în Deltă, care să aibă o barcă şi un Hoovercraft de intervenţie, pe partea de SMURD şi pe partea de incendii. Sunt deja în curs de a fi comandate echipamentele de intervenţie, este un proiect care atinge aproximativ 400.000 de euro ca şi cost şi urmează să fie implementat la sfârşitul primului semestru, începutul celui de al doilea semestru al acestui an. În cursul verii cred că o să le vedem funcţionale în Delta Dunării, într-o zonă - dacă nu greşesc, Crişan - o zonă de unde pot să plece în oricare parte pentru operaţiuni de salvare, de intervenţie medicală, ambele vehicule", a spus Raed Arafat.

Acesta a adăugat că atât Hoovercraft-ul, cât şi barca vor avea "capabilităţi medicale, cu targă şi cu tot", iar barca va dispune şi de echipamente pentru stingerea incendiilor.

Finanţarea proiectului este asigurată în totalitate din campania Fundaţiei pentru SMURD de atragere a 2 la sută din impozitul pe venit de la populaţie, a arătat Arafat, potrivit căruia de la buget se vor asigura plata personalului şi funcţionarea efectivă a staţiei.

Raed Arafat a fost prezent la Târgu Mureş cu ocazia primirii, de către reprezentanţii ISU Mureş, a unei donaţii de la o firmă din SUA, constând într-un kit pentru evacuarea în masă a persoanelor în caz de calamităţi, primul sistem de acest fel care intră în Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici