Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford: “Relaxarea nu înseamnă o revenire la ceea ce a fost înainte. Dacă nu ne protejăm pe noi, putem avea pe conştiinţă oameni nevinovaţi”

  • Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford: “Sunt în lucru peste 80 de tipuri de vaccin anti covid 19. Opt dintre ele sunt testate pe oameni”
  • Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford: “Cum se face că oamenii care nu ştiu să scrie corect sunt cei care ştiu să explice cum e cu 5G ul si cu vaccinurile?”
  • Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford: “Mama mea, cadru medical la Suceava, a fost printre cei care s-au infectat primii de coronavirus”
398 afișări
Imaginea articolului Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford: “Relaxarea nu înseamnă o revenire la ceea ce a fost înainte. Dacă nu ne protejăm pe noi, putem avea pe conştiinţă oameni nevinovaţi”

VIDEO Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford: “Relaxarea nu înseamnă o revenire la ceea ce a fost înainte. Dacă nu ne protejăm pe noi, putem avea pe conştiinţă oameni nevinovaţi”

Cercetătorul Ştefan Dascălu, de la Universitatea Oxford, a vorbit în cadrul unei ediţii speciale a emisunii “Marius Tucă Show” despre evoluţia pandemiei de coronavirus. Implicat direct în găsirea unui vaccin salvator, specalistul a spus că  lumea ştiinţifică este foarte aproape de a găsi o soluţie care să ne protejeze de Covid-19. Mai mult, acesta a taxat atitudinea celor care cred în teoriile conspiraţiei şi spune că se fac eforturi uriaşe pentru a stopa evoluţia bolii la nivel mondial.

“Cum se face că oamenii care nu ştiu să scrie corect sunt cei care ştiu să explice cum e cu 5G ul si cu vaccinurile? Lăsând gluma la o parte, teoriile conspiraţiei pornesc din slaba informarr sau din campanii de informare greşit făcute. Eu sunt convins că foarte multi oameni care cred în astfel de lucruri nu sunt rău intenţionati. Sunt lucruri complicate. Eu lucrez în domeniu şi ştiu care este complexitatea studiului unui vaccin, de la dezvoltare , concept. Pentru a dezvolta un vaccin eficient avem aceste studii. Durează foarte mult timp iar motivul e acela al siguranţei. Nimeni nu doreşte a pune pe piaţă tratamente sau vaccinuri care le pot face rău oamenilor.”, a subliniat invitatul lui Marius Tucă.

Ştefan Dascălu face parte, la Universitatea Oxford, dintr-o echipă care cercetează probleme epidemiologice şi de sănătate publică ale pandemiei COVID-19. Acesta spune că virusul este greu de combătut, pentru că are o abordare ingenioasă, care îi pune pe oamenii de ştiinţă în mare dificultate.

“Este durata aceasta foarte lungă Se doreşte a se testa eficacitatea vaccinului, la modul în care te poate proteja. Sunt peste 80 de vaccinuri în diferite stadii de dezvoltare. Opt, inclusiv cel de la Oxford sunt în stadii clinice. Adicaă sunt testate pe un număr mare de pacienti.  Are (vaccinul Oxford) o abordare relativ ingenioasă. (… )E un alt tip de virus, un virus de raceală comună, cu care noi oamenii ne intalnim constant. Are o proteina comuna cu Sars Cov 2 iar virusul respectiv nu se poate replica în interiorul nostru. Vaccinul intră în celule, produce acea proteina, ne alertează sistemul imunitar ca are loc o infectie. Acest lucru îi da timp sistemului imunitar pentru a răspunde când virusul adevărat va intra în organism", a spus Dascălu.

Ştefan Dascălu a vorbit şi depre mama sa, cadru medical la Sipitalul din Suceava, zona roşie a României. Aflată în prima linie de luptă, aceasta s-a îmbolnavit de coronavirus, dar evoluţia bolii a fost una bună şi a putut reveni la serviciu, pentru a-i ajuta pe ceilalţi pacienţi infectaţi. Cercetătorul a subliniat că măsuile de protecţie trebuie continuate de către populaţie, în pofida ridicării anumitor restricţii.

“Mama mea este bine acum. Lucrează în continuare.  A stat în izolare la domiciliu până a fost testată negativ. Acum este înapoi la spital şi foloseşte acelaşi sistem de protecţie pe care îl au cei care tratează pacienţii de covid. Îmi planificasem un concediu în România, în luna martie, dar din păcate nu s-a finalizat. Evolutia epidemiei depinde de fiecare dintre noi. Relaxarea nu înseamnă o revenire la ceea ce a fost înainte. Relaxarea înseamnă o înlăturare a unor restrictii severe, dar continuarea reasponsbilităţii civice a fiecărui individ. Putem să zicem că noi, cei tineri, luăm virusul şi nu ni se întâmplă nimic. Cu toate astea îi putem îmbolnăvi pe cei care sunt la risc. Aşa îi putem avea pe conştiinţă pe acei oameni care nu au greşit cu nimic. Purtarea măştii, spălatul pe mâini, distanţarea socială, limitarea contactului cu apropiaţii şi cu oameni străinii trebuie continuată. “, a încheiat cercetătorul.

Suceveanul Ştefan Dascălu este unul dintre cercetătorii de top ai lumii, în ciuda tinereţii sale. El a absolvit Ştiinţe Biologice  la Universitatea Oxford şi a fost admis, cu suvbenţie integral, la doctorat  fără a mai parcurge masteratul.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici