Studenţii din R. Moldova care învaţă la Galaţi cer sprijin pentru a merge la Bucureşti să voteze

Studenţii din Republica Moldova care studiază la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi au solicitat sprijinul autorităţilor locale şi al universităţii pentru a putea merge, duminică, la Bucureşti, să voteze pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

15 afișări

Potrivit liderului Clubului Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni "Ştefan cel Mare şi Sfânt", care activează în cadrul Ligii Studenţilor Galaţi, studenţii au cerut universităţii de stat din Galaţi, dar şi Primăriei municipiului sprijin pentru a putea vota la Bucureşti şi pentru a nu fi nevoiţi să meargă în Republica Moldova pentru a-şi putea exercita dreptul de vot.

"Preferăm să mergem la vot în Bucureşti şi să nu fim nevoiţi să trecem graniţa, cu atât mai mult cu cât au existat probleme în ce priveşte tranzitul prin frontieră. Dorim să evităm astfel de situaţii şi tocmai de aceea am cerut sprijinul celor de la Uniersitate, dar şi sprijinul Primăriei Galaţi", a declarat Alexandru Jurcăneanu, liderul asociaţiei studenţilor basarabeni din Galaţi.

Potrivit acestuia, rectoratul unităţii de învăţământ superior au dat asigurări că 30 dintre locurile necesare transportului vor fi asigurate din resursele Universităţii. Se aşteaptă însă un răspuns al celor din Primărie, la cererea prin care se solicită transportul a 150 de persoane până la Bucureşti.

"Cererea către Primărie a fost înaintată în urmă cu câteva zile. Până acum, nu am primit un răspuns ferm, însă am primit asigurări că problema ridicată de către noi îşi va găsi o rezolvare", a mai spus Alexandru Jurcăneanu.

La Universitatea Dunărea de Jos studiază aproximativ 380 de studenţi din Republica Moldova.

În 5 aprilie 2009, vor avea loc alegerile în Parlamentul Republicii Moldova, cetăţenii moldoveni aflaţi în România putând vota, între orele 07:00 şi 21:00, la cele două secţii de votare situate la Ambasada Republicii Moldova în România şi în Secţia Consulară a Ambasadei Republicii Moldova în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici