STUDIU: Aproape 60 la sută dintre români ar renunţa la serviciu pentru a lucra de acasă

Aproape 60% dintre români ar vrea să renunţe la un angajator full time şi să se întreţină muncind numai de acasă, 27% dintre ei lucrând deja la proiecte freelancing care le aduc venituri suplimentare, arată un studiu realizat de platforma de recrutare BestJobs.ro.

250 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Aproape 60 la sută dintre români ar renunţa la serviciu pentru a lucra de acasă

STUDIU: Aproape 60 la sută dintre români ar renunţa la serviciu pentru a lucra de acasă

Astfel, 57% dintre participanţii la studiu s-au declarat foarte interesaţi să facă pasul de la un job la birou la unul de acasă, în timp ce alţi 27% lucrează deja la proiecte de freelancing care le aduc bani în plus, pe lângă un job full time, relevă cercetarea.

De asemenea, 14% dintre români au reuşit chiar să renunţe definitiv la un loc de muncă full time, câştigând din proiecte suficient încât să se întreţină.

Studiul mai arată că ponderea celor care nu sunt atraşi sub nicio formă de freelancing este de doar 2% dintre respondenţi.

Din studiu reiese că şi în România există numeroase firme care acceptă colaborarea de la distanţă, în contextul în care 73% dintre cei care lucrează deja ca freelanceri, în diverse arii de activitate, colaborează tot cu companii din România, mai precizează realizatorii studiului.

În schimb, pentru afaceri din străinătate, prestează muncă plătită de acasă doar 27% dintre respondenţi, conform cercetării.

Totodată, 40% dintre cei care lucrează că freelanceri dedică proiectelor suplimentare maximum două ore pe săptămână, în timp ce alţi 35% lucrează câteva ore în şapte zile. În acelaşi timp, 5% dintre freelanceri lucrează doar în weekend, iar 20% susţin că, uneori, proiectele le ocupă mai mult timp decât jobul full time, arată acelaşi studiu.

Cei mai favorizaţi la capitolul acesta sunt persoanele care activează în zone precum jurnalism, graphic design, marketing, dar şi IT sau servicii legate de sectorul financiar, spun realizatorii studiului.

Studiul a fost realizat în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici