Suceava: Focuri de armă pentru oprirea a trei contrabandişti de ţigări

Poliţiştii de frontieră din Suceava au fost nevoiţi să tragă trei focuri de armă, joi, pentru oprirea a trei persoane care încercau să transporte peste graniţă mai multe colete voluminoase conţinând ţigări de contrabandă, însă doar una a fost prinsă, iar celelalte au reuşit să scape, fiind căutate.

212 afișări
Imaginea articolului Suceava: Focuri de armă pentru oprirea a trei contrabandişti de ţigări

Suceava: Focuri de armă pentru oprirea a trei contrabandişti de ţigări (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Suceava, comisar Ilie Poroch Seriţan, a declarat că poliţiştii de frontieră de la Sectorul Brodina au observat, joi dimineaţă, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, un grup de trei persoane care se aflau în apropierea graniţei, pe teritoriul României şi care transportau mai multe colete voluminoase.

Astfel, poliţiştii de frontieră au somat verbal persoanele respective, însă acestea au reuşit să fugă profitând de întuneric şi de terenul împădurit. În aceste condiţii, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de armă în plan vertical.

Unul dintre membrii grupului, un tânăr de 23 de ani, din Vicovu de Sus, a fost prins, în zona respectivă fiind găsite şapte baxuri cu ţigări de contrabandă care au fost confiscate.

"În acest caz se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale care se impun", a spus Poroch Seriţan, precizând că au fost luate măsuri specifice la frontieră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici