Sute de gospodării din Târgu-Jiu, fără apă, după ce o conductă veche de peste 50 de ani a cedat

Publicat: 07 02. 2018, 19:51
Actualizat: 13 02. 2020, 07:18

Incidentul s-a petrecut miercuri seara, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din Târgu-Jiu, după ce o conductă veche de circa 50 de ani s-a spart, iar apa s-a revărsat, acoperind strada.

„S-a spart din cauza vechimii. Sunt conducte de alimentare cu apă de 50-60 de ani, care sunt rodate pe interior. Pe moment nu poate fi remediată problema, este vorba de o conductă cu diametru 400 şi va dura câteva ore. E nevoie de intervenţie în asfalt, presupune să mobilizăm oamenii care sunt programaţi, pentru că noi tot timpul avem echipe de intervenţie. Trebuie să-i aducem, pentru că nu sunt toţi în oraş „, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Traian Pătrăşcoiu, directorul societăţii Aparegio.

Pătrăşcoiu a mai spus că speră ca alimentarea cu apă să fie reluată până joi dimineaţa.

Pompierii din cadrul ISU Gorj intervin pentru a scoate apa dintr-o curte, după ce s-a inundat.

De asemenea, poliţiştii au deviat circulaţia, până când problema va fi remediată.