Video Sute de militari români, britanici şi americani se vor antrena, timp de patru zile, în Marea Neagră. Distrugătorul USS ”Oscar Austin” a acostat în portul Constanţa

Sute de militari români, britanici şi americani, alături de nave şi avioane MIG21 LanceR româneşti şi Typhoon britanice, se vor antrena, timp de patru zile, în Marea Neagră. La exerciţii va participa şi un distrugător american dotat cu lansatoare de rachete de croazieră.

8462 afișări

USS ”Oscar Austin”, un distrugător din clasa Arleigh Burke, a acostat, joi, în Portul Constanţa, pentru o escală de o zi, iar echipajul său are programate vizite oficiale la Comandamentul Flotei şi la diverse instituţii publice locale, potrivit Statului Major al Forţelor Navale, transmite corespondentul Mediafax.

Distrugătorul este dotat cu lansatoare de rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acţiune şi cu sisteme de artilerie navală şi de lansare torpile antisubmarin, care îi permit nimicirea adversarului pe o rază de peste o mie de kilometri.

De vineri, peste 700 de militari din România, Marea Britanie şi Statele Unite vor desfăşura, până pe 15 mai, în apele teritoriale ale României, un amplu exerciţiu de antrenament.

”Exerciţiile au ca scop creşterea nivelului de instruire a echipajelor navelor participante şi consolidarea interoperabilităţii între ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care participă la aplicaţie, precum şi între categoriile de forţe participante”, susţine SMFN.

Fregata ”Regele Ferdinand”, Dragoarele Maritime ”Lt. Dimitrie Nicolescu” şi ”Lupu Dinescu”, dar şi distrugătorul american USS ”Oscar Austin” vor executa proceduri de luptă antisubmarin şi de luptă împotriva ameninţărilor de la suprafaţă.

De asemenea, sunt programate şi exerciţii de luptă antiaeriană, iar simularea inamicului aerian va fi asigurată de două aeronave MIG21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române şi de două avioane de vânătoare Typhoon din partea Forţelor Aeriene Britanice, cantonate la baza de la Mihail Kogălniceanu.

Este a doua vizită pe care nava militară americană de tip distrugător, USS Oscar Austin, o face la Constanţa, după escala din iunie 2010.

USS Oscar Austin a fost lansat la apă pe 7 februarie 1998 şi a intrat în serviciul Forţelor Navale Americane pe 19 august 2000. Nava are un deplasament de 9.180 tdw, lungimea de 155,3 metri, lăţimea de 20 de metri şi pescajul de 9,4 metri. Cele patru turbine General Electric cu care este dotată furnizează 100.000 CP şi asigură navei o viteză de peste 30 noduri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici