Sute de păsări rănite, salvate de o tânără din Timişoara. Povestea sanctuarului „Sepale” | FOTO

Peste 700 de păsări rănite, majoritatea porumbei, sunt îngrijite de către o tânără din Timişoara în cadrul unui adăpost pe care l-a realizat pe un teren din oraş. Sanctuarul pentru păsări „Sepale" este unic în zona de vest a ţării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1600 afișări
Imaginea articolului Sute de păsări rănite, salvate de o tânără din Timişoara. Povestea sanctuarului „Sepale” | FOTO

Sute de păsări rănite, salvate de o tânără din Timişoara care a creat un adăpost

Adăpostul a fost realizat de către Silvia Moldovan, o absolventă a Facultăţii de Arte din Timişoara, în urmă cu zece ani. Tânăra a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în total peste 700 de păsări bolnave sunt îngrijite în cadrul adăpostului. Este vorba de porumbei, ciori, coţofane, gaiţe, grauri, vrăbii, mierle sau păsări de curte.

„Totul a început acum zece ani, când am început să găsesc păsări bolnave pe stradă şi nu aveam cui să le dau, nu avea cine să facă ce fac eu acum. Şi pur şi simplu ştiu că a trebuit să mă descurc cu ele. Am adunat păsări cu handicap, am început să am experienţă, am început să învăţ singură lucruri şi aşa am ajuns dintr-una în alta. Nu am vrut să fac asta şi nici nu mi-aş fi dorit. A venit de la sine, forţat şi nu am avut încotro. Adică nu era ceva de la care să pot să dau înapoi, pentru că aceste păsări depind de mine”, a afirmat Silvia Moldovan.

Tânăra a precizat că majoritatea păsărilor pe care le are în cadrul sanctuarului Sepale sunt cu probleme, adunate din oraş, majoritatea fiind fără stăpân.

„Eu am grijă de acest adăpost şi primesc păsările aduse de oameni. S-a aflat în timp de ce fac eu, colaborez cu mai multe cabinete veterinare din oraş. Sunt păsări rănite, bolnave, mai sunt cuiburi căzute cu tot cu păsări în urma furtunilor, mai sunt cuiburi stricate de oameni, aşa cum sunt cele ale şoimilor, oamenii le mai dau jos cu coada de mătură”, a detaliat Silvia Moldovan.

Astfel, toate păsările rănite sunt îngrijite de către tânăra de 35 de ani din Timişoara în cadrul adăpostului, apoi intră într-o perioadă de recuperare. În cazul păsărilor sălbatice, acestea au nevoie şi de o perioadă de reabilitare, iar de abia apoi sunt eliberate. Peste 500 din cele 700 de păsări care se află în sanctuarul Sepale al Silviei Moldovan sunt porumbei. Aceştia nu sunt eliberaţi chiar dacă s-au vindecat, pentru că tânăra nu vrea să suprapopuleze oraşul.

„Porumbeii rămân la mine pentru că ideea nu este să suprapopulăm oraşul, ci să se reducă numărul lor în oraş, ca să se asigure o populaţie mai sănătoasă. Rămân la mine pentru că eu pot să le controlez înmulţirea, le pun ouă false şi îi îngrijesc. Cum sunt mulţi porumbei slăbiţi, nu este în regulă să-i duci înapoi pentru că se vor îmbolnăvi la loc”, spune Silvia Moldovan.

Timişoreanca este singura care se ocupă de adăpostul pentru păsările bolnave, aflat în zona Calea Urseni. Însă, săptămânal primeşte un sprijin important de la numeroşi voluntari care o ajută la curăţenie, şi nu numai. De asemenea, persoanele care aduc păsările bolnave oferă, deseori, diferite donaţii. Cu toate acestea, nevoile sunt uriaşe, fiind vorba de peste 700 de păsări rănite.

„Mă chinui, dar reuşim să supravieţuim. Am reuşit să mă mut de la fabrică, unde am avut adăpostul patru ani de zile, şi este mai uşor. Acum sunt pe câmp, ele sunt în natură şi se mai întreţin şi singure. Ideea proiectului tocmai aceasta este, de a deveni cât mai eficienţi şi sustenabili. Eu vreau să fac şi livezi, plantaţii de pomi, plantaţii de arbuşti şi tot felul de pomi care le şi oferă hrană, viţă de vie multă, să-mi fie şi mie mai uşor”, a afirmat tânăra din Timişoara.

Silvia Moldovan speră să înfiinţeze un parc mai mare, care să se întindă pe cel puţin trei hectare, unde să mute păsările pe care le salvează. Deja a stat de vorbă cu reprezentanţii a două primării aflate lângă Timişoara, însă nu a fost găsit un teren. Astfel, Silvia a mutat păsările pe terenul pe care-l are în Calea Urseni, unde vrea să realizeze un parc mai mic, cu scopul de a le demonstra autorităţilor că se poate amenaja şi unul mai mare.

Pentru a reuşi să primească un teren pentru a realiza parcul păsărilor bolnave, Silvia Moldovan a înfiinţat, în urmă cu doi ani, Asociaţia Culturală şi Ecologică Sepale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici