Sute de pensionari stau la coadă pentru bilete de tratament

Sute de pensionari stau la coadă în faţa Caselor Judeţene de Pensii ca să-şi depună cererile pentru bilete de tratament în staţiuni, pentru anul viitor.

362 afișări
Imaginea articolului Sute de pensionari stau la coadă pentru bilete de tratament

Câteva sute de pensionari au înnoptat în faţa Casei de Pensii Dolj (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Câteva sute de pensionari au înnoptat în faţa Casei de Pensii Dolj

Pensionarii doljeni au format un rând care se întinde pe câteva zeci de metri de metri, în faţa Casei Judeţene de Pensii (CJP) din Craiova.

Bătrânii spun că şi-au petrecut noaptea în faţa instituţiei pentru a fi siguri că vor obţine un bilet în staţiunile de la mare sau de la munte. Deşi persoanele care s-au aşezat la coadă au făcut mai multe liste cu ordinea celor care au înnoptat în faţa Casei de Pensii, conducerea instituţiei susţine că nu va ţine cont de listele pensionarilor.

"S-au făcut vreo trei liste până acum, dar doamna directoare a spus clar că nu se ţine cont de nicio listă, iar dosarele se vor primi în ordinea în care suntem aici. Preferăm să îndurăm frigul şi foamea pentru că avem mare nevoie de tratament", a spus Gheorghe Maiuru, unul dintre pensionarii care au înnoptat în faţa Casei de Pensii.

"Este pentru prima dată când solicit un bilet de tratament pentru pensionari. Am probleme de sănătate, iar eu stau aici, în frig, ca să depun dosarul. Nu am altă soluţie. Trebuie să stau, pentru că altfel nu voi reuşi să intru în posesia lui. Îmi este foarte frig, îmi este şi foame, dar nu pot să plec pentru că dacă aş pleca mi-aş pierde rândul", a spus, la rândul său, Geta Udrescu, pensionară din Craiova, care şi-ar dori un bilet de tratament într-o staţiune de pe litoral.

Directoarea Casei Judeţene de Pensii Dolj, Ileana Ciutan, a afirmat că dosarele pensionarilor se primesc începând de marţi, aceasta fiind prima zi lucrătoare din lună.

"Conform procedurii, în prima zi lucrătoare a lunii decembrie se primesc cererile pentru biletele de tratament pentru anul 2009. Fiecare trebuie să îşi exprime trei opţiuni pentru trei luni diferite, urmând ca, la nivel naţional, ulterior, după aprobarea bugetelor, să se facă şi repartiţia biletelor", a declarat Ciutan.

Sute de pensionari au stat la rând şi în faţa Casei Judeţene de Pensii Cluj.

Oamenii au stat la rând de la ora 3.00 dimineaţa, deşi programul de lucru cu publicul la Casa de Pensii a început la ora 7.00. Unii pensionari au susţinut că în faţa lor au fost alte persoane care şi-au ţinut rândul chiar de luni de la ora 18.00 şi au făcut un tabel cu peste şase sute de nume, care nu a mai fost însă respectat.

Agenţii de pază de la Casa Judeţeană de Pensii Cluj lasă înăuntru câte 40 de persoane, dar pensionarii forţează intrarea şi se înghesuie pentru a intra cât mai mulţi.

Directorul Casei Judeţene de Pensii Cluj, Vasile Dolean, a declarat, marţi, că nu înţelege acest comportament al pensionarilor şi faptul că se înghesuie toţi din prima zi de depunere a cererilor.

"Pentru acest an, am avut 9.000 de locuri de tratament în staţiuni. Am discutat cu asociaţiile de pensionari în fiecare lună şi ei ştiu că pot veni, începând de marţi, oricând, nu să se înghesuie câteva sute într-o singură zi. Şi pentru anul viitor vom avea tot câteva mii de locuri de tratament", a precizat Dolean.

Pensionarii susţin însă că vin în primele zile, chiar dacă stau mai multe ore la rând, pentru că biletele de tratament se eliberează în funcţie de numărul de ordine al cererii depuse.

"Dacă venim mai târziu, riscăm să nu mai prindem loc în staţiune pentru că se ia în funcţie de numărul pe care îl am la cerere", a declarat un pensionar care doreşte un loc de tratament în staţiunea Felix.

Pensionarii care stau la rând vor bilete de tratament în special în staţiunile balneo-climaterice şi la băi, cum ar fi Covasna, Băile Felix, Herculane, Tuşnad.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, au fost înregistrate la Casa Judeţeană de Pensii Cluj peste 2.300 de cereri, iar solicitările se preiau până la ora 16.00.

Intervenţie a jandarmilor la Casa de Pensii Bacău

Peste o mie de pensionari au stat la coadă, în noaptea de luni spre marţi, la Casa Judeţeană de Pensii Bacău, pentru a obţine bilete de tratament în staţiuni, iar pentru a restabili ordinea a fost nevoie de intervenţia jandarmilor.

Pensionarii s-au aşezat la coadă încă de luni seară pentru a prinde un bilet cât mai bun la tratament în staţiuni, îndurând frigul în faţa sediului Casei de Pensii Bacău. Cei căsătoriţi au făcut cu rândul, iar ceilalţi au trebuit să îndure singuri frigul. La deschiderea ghişeelor, nu s-a mai ţinut cont de ordinea de pe liste şi oamenii au rupt rândurile pentru a intra în sediu.

Pentru a se restabili ordinea a fost nevoie de intervenţia jandarmilor.

"Din păcate, aşa este legea. Biletele se dau în ordinea în care se înscriu dosarele. Problema este că nu se respectă ordinea şi oamenii se îmbulzesc. Noi nu putem decât să aducem jandarmii care să păstreze ordinea", a declarat, marţi, Liviu Creţu, directorul Casei Judeţene de Pensii Bacău.

Această situaţie se înregistrează la Casa de Pensii Bacău în fiecare an, în prima zi în care se pot depune cereri pentru bilete în staţiuni.

Citeşte mai multe...

 

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici