Sute de voturi valabile, după reverificarea a 65% din buletinele nule din sectorul 5

Membrii Biroului Electoral Municipal (BEM) au găsit, până în jurul orei 14.00, aproape 700 de voturi valabile printre cele considerate, iniţial, nule, după reverificarea a 65 la sută dintre buletinele de vot din sectorul 5.

13 afișări
Imaginea articolului Sute de voturi valabile, după reverificarea a 65% din buletinele nule din sectorul 5

Sute de voturi valabile, după reverificarea a 65% din buletinele nule din sectorul 5 (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit reprezentantului PDL în BEM, Marian Zlotea, cele mai multe dintre voturile valabile găsite printre cele nule erau pentru PDL, PNL, PNG şi PRM.

Reprezentantul PNL în BEM, Mihail Bălăşescu, a adăugat că "suspect de puţine" dintre voturile valabile găsite printre cele nule din sectorul 5 erau pentru PSD.

Acesta a spus şi că, miercuri seară sau joi dimineaţă vor termina verificarea voturilor nule, având în vedere că cele mai multe au fost la sectorul 5.

Dacă în urma reverificării vor exista diferenţe semnificative care pot schimba rezultatul alegerilor, BEM urmează să sesizeze BEC.

Zlotea şi Bălăşescu au explica şi că reprezentanta PSD în BEM, Elena Cioclov, a plecat marţi seara, în jurul orei 22.00, şi a revenit de-abia miercuri, la ora 9.30, neparticipând la reverificarea voturilor nule.

Aceştia au mai spus că, în cursul zilei de miercuri, reprezentanţii PSD sector 5 au depus o contestaţie la BEM, pe care o consideră însă tardivă, având în vedere că termenul limită pentru contestaţii era marţi seara.

"Contestaţia PSD nu are un conţinut diferit de cel al contestaţiilor primite în cursul zilei de marţi, astfel încât o considerăm ca fiind o batjocură la adresa comisiei BEM", a declarat Bălăşescu.

Acesta a precizat şi că înţelegerea membrilor comisiei a fost să nu facă declaraţii până la finalizarea reverificării tuturor voturilor nule, dar s-au răzgândit după ce PSD a făcut această contestaţie şi a anunţat-o în presă.

La finalul declaraţiilor de presă susţinute de reprezentanţii PNL şi PDL în BEM şi-a făcut apariţie şi reprezentanta PSD, care a explicat că nu a putut participa la reverificarea voturilor pentru că a fost la un control medical.

Aceasta nu a putut preciza obiectul contestaţiei PSD, data până la care trebuia depusă sau baza legală a contestaţiei.

BEM a anunţat, marţi la prânz, că toate buletinele de vot nule, din toate sectoarele Capitalei, vor fi reverificate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici