Talibanii afgani, anunţ înfricoşător: "Vom relua amputările de mâini şi execuţiile”

  • Noul regim taliban are în vedere revenirea la formele extreme de pedeapsă din trecut: tăierea mâinilor pentru hoţi şi execuţii pentru infracţiuni mai grave.
  • „Sunt necesare pentru menţinerea ordinii", se justifică noii conducători de la Kabul.
  • Încă nu vorbesc despre lapidare pentru femeile adultere.
3708 afișări
Imaginea articolului Talibanii afgani, anunţ înfricoşător: "Vom relua amputările de mâini şi execuţiile”

Talibanii afgani, anunţ înfricoşător: "Vom relua amputările de mâini şi execuţiile”

Declaraţia aparţine unuia care aparţine vechiului emirat care a condus la Kabul între 1996 şi 2001. Este vorba despre Mullah Nooruddin Turabi, fost ministru al justiţiei, în prezent responsabil cu sistemul penitenciar.

„Amputările punitive sunt necesare pentru a garanta securitatea noastră internă”, afirmă el, într-un interviu preluat de mass-media afgană.

Potrivit acestuia, astfel de forme punitive pot să nu aibă loc în public, aşa cum au făcut-o în scopuri „descurajatoare” în urmă cu două decenii, ci în spaţii private.

Locuitorii din Kabul încă mai au amintirea lapidărilor în faţa mulţimii de pe stadionul municipal şi în piaţa marii moschei Ein Gah.

Practic, fiecare oraş şi sat din ţară avea locuri pentru acele spectacole îngrozitoare, care se ţineau adesea după slujbe, în moschei, în fiecare vineri, la mijlocul zilei.

Turabi şi-a pierdut un ochi şi un picior în lupta cu sovieticii

Mullah Turabi a fost un susţinător ferm al acestui lucru. El însuşi îşi pierduse un ochi şi un picior luptându-se de tânăr împotriva armatei sovietice. În ultimele zile, s-a pronunţat în favoarea umilinţei publice a hoţilor de stradă.

Pe de altă parte, este clar că la conducerea talibanilor se află conservatori radicali, dar şi elemente mai moderate, preocupate de recunoaşterea comunităţii internaţionale.

În ultimele ore, Mullah Mohammad Yaqoob, noul ministru al apărării şi fiul liderului fondator al mişcării Mullah Omar, a condamnat dur ceea ce el a numit „execuţii şi răzbunare din motive personale”.

Potrivit acestuia, toţi liderii şi oficialii vechilor guverne care au colaborat cu coaliţia internaţională condusă de SUA au fost amnistiaţi. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici