Tânăr din Constanţa reţinut după ce a ameninţat pe WhatsApp doi procurori DNA

Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce ar fi ameninţat pe WhatsApp doi procurori DNA Constanţa. Acesta este acuzat de ultraj judiciar.

944 afișări
Imaginea articolului Tânăr din Constanţa reţinut după ce a ameninţat pe WhatsApp doi procurori DNA

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 34 ani, fără antecedente penale, acuzat de comiterea a două infracţiuni de ultraj judiciar.

Vineri, procurorii au transmis Judecătoriei Constanţa propunerea de arestare preventivă pentru 30 zile a bărbatului.

Acesta este acuzat că a ameninţat luni doi procurori.

„În sarcina persoanei anchetate s-a reţinut că, la data de 20.12.2021, în jurul orei 20.40, prin mesaje text trimise prin aplicaţia Whatsapp de pe numărul său de telefon, le-a adresat în mod direct ameninţări cu acte de violenţă şi cu alte fapte păgubitoare celor două persoane vătămate, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestora, în scop de intimidare şi răzbunare”, se arată în comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici