Tânărul care a ucis-o cu bestialitate pe studenta din Făgăraş a fost condamnat din 2003 de trei ori

Tânărul care a ucis-o cu bestialitate pe studenta din Făgăraş a fost condamnat de trei ori, începând din anul 2003, el primind trei sentinţe pentru furt, toate fiind contopite potrivit procedurii penale române, astfel că a rezultat o pedeaspă de cinci ani de detenţie.

83 afișări
Imaginea articolului Tânărul care a ucis-o cu bestialitate pe studenta din Făgăraş a fost condamnat din 2003 de trei ori

Tânărul care a ucis-o cu bestialitate pe studenta din Făgăraş a fost condamnat din 2003 de trei ori (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Concret, Daniel Iordan a fost condamnat în anul 2003 la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru furt calificat, de către Judecătoria Făgăraş.

În decembrie 2003, Iordan a fost condamnat tot la trei ani de închisoare pentru furt plus infracţiuni la legea privind circulaţia rutieră, fapte ce sunt concurente cu cele din prima condamnare, astfel că instanţa a aplicat articolul 85 Cod penal, în sensul anulării pedepsei de trei ani cu suspendare.

În final, instanţa a decis în cazul lui Daniel Iordan condamnarea la trei ani de închisoare, tot cu suspendarea executării pedepsei.

Ulterior, el a mai fost condamnat la patru ani de detenţie pentru furt calificat, aplicându-i-se articolul 37 Cod penal (recidivă postcondamnatorie), la trei ani 3 ani pentru violare de domiciliu (i s-a aplicat minimul de pedeapsă-n.r.), doi ani de închisoare pentru vătămare corporală, patru ani şi şase luni pentru o altă faptă de furt calificat.

Instanţa i-a aplicat articolul 86 indice 9 Cod penal, revocându-i lui Iordan suspendarea executării pedepsei de trei ani, i-a contopit toate pedepsele aplicate şi, în final, l-a condamnat la cinci ani de închisoare.

Executarea sentinţei de cinci ani, de către Daniel Iordan, a început din 19 mai 2005.

Iordan a fost eliberat condiţionat la 22 iulie 2008, de către Judecătoria Deva, având un rest de pedeapsă neexecutată de 575 de zile.

La momentul eliberării condiţionate, dispusă de instanţă, Iordan îndeplinea condiţiile impuse de lege, susţin surse judiciare.

Daniel Iordan, în vârstă acum de 28 de ani, a intrat, sâmbătă seară, pe fereastra lăsată deschisă a unui apartament din Făgăraş, unde se afla o tânără de 21 de ani, studentă la Stomatologie.

Surse judiciare susţin că tânăra îl văzuse pe agresor încercând uşile unor vecini, în încercarea lui de a pătrunde în case şi a jefui.

Studenta a reuşit să fugă şi să se baricadeze într-o cameră, de unde a încercat să îşi sune fratele pe telefonul mobil. Agresorul a luat un cuţit din bucătărie şi a reuşit să intre în camera unde se afla fata, a înjunghiat-o pe aceasta în gât de mai multe ori şi a lovit-o cu picioarele în faţă, până când tânăra şi-a pierdut cunoştinţa, apoi a violat-o. Pentru a-şi acoperi urmele, agresorul a dat foc cu o brichetă saltelei patului în care se afla victima, a furat telefonul mobil şi o pereche de blugi ai acesteia, pe care erau urme de sânge şi a fugit de la locul faptei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici