Tăriceanu cere o anchetă în cazul incidentelor de miercuri de la Timpuri Noi

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut ministrului de Interne, Cristian David, să înceapă o anchetă privind modul în care forţele de ordine au acţionat în cazul persoanelor care au manifestat, miercuri, într-o hală de la Timpuri Noi, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

11 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu cere o anchetă în cazul incidentelor de miercuri de la Timpuri Noi

Tăriceanu cere o anchetă în cazul incidentelor de miercuri de la Timpuri Noi (Imagine: Mediafax Foto)

"Premierul s-a sesizat în acest caz, a avut o discuţie cu ministrul de Interne şi i-a cerut să înceapă o anchetă", au afirmat sursele citate.

Miercuri, pe strada Ion Minulescu, din sector 4 al Capitalei, în jurul orelor 13.30, un echipaj al Jandarmeriei Bucureşti aflat în patrulare pe tronsonul Piaţa Unirii - Timpuri Noi, a fost sesizat de către trei angajaţi ai societăţii SC Flaros SA, că în zona sediului firmei se produc evenimente care ar tulbura ordinea şi liniştea publică.

Un spaţiu al societăţii Flaros a fost închiriat unor activişti anti-NATO, pentru două săptămâni, termenul de eliberare fiind 7 aprilie.

Miercuri, paznicul şi proprietarul societăţii Flaros au declarat că au fost agresaţi de manifestanţi, şeful firmei prezentând presei rănile făcute de aceştia.

În urma reclamaţiei şefului Flaros, forţele de ordine au ridicat miercuri 46 de manifestanţi aflaţi pe platforma fostei fabrici Timpuri Noi, iar alte opt persoane aflate în zonă au fost luate de pe stradă şi duse la secţiile de poliţie, alături de protestatari.

Şeful Poliţiei Capitalei, Marian Tutilescu, a declarat, miercuri seară, că, dintre persoanele ridicate în zona Timpuri Noi, 22 au cetăţenie germană, două cehă, 26 română, una moldoveană, una portugheză, una spaniolă şi o alta poloneză, iar femeilor reţinute, în număr de 17, li s-a permis să plece în scurt timp după ce fuseseră ridicate.

La acţiunea de la Timpuri Noi au participat peste 50 de reprezentanţi ai forţelor de ordine, din care 16 au fost jandarmi, iar restul poliţişti de la Serviciul Poliţiei de Intervenţie Rapidă, susţin surse judiciare.

Unii dintre militanţii care au fost ridicaţi de forţele de ordine au reclamat că au fost agresaţi de acestea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici